Asertivitatea este, fără dubiu, o soluție pentru o bună comunicare. Elegantă, directă și clară. Te ajută să iți susții opinii, convingeri, idei, emoții într-o manieră constructivă, ținând cont de punctele de vedere și sentimentele celorlalți.
Stein și Book oferă o definiție elaborată și clarificatoare:
“ Asertivitatea este constituită din trei componente de bază:
- Abilitatea de a exprima sentimente de bază ex: acceptarea și exprimare furiei
- Abilitatea de exprima convingeri și idei în mod deschis (abilitatea de a exprima cu voce tare opinii, de a fi în dezacord și de a lua atitudine, chiar dacă este dificil din punct de vedere emoțional și chiar dacă asta presupune unele dezavantaje)
- Abilitatea de a lupta pentru propriile drepturi (a nu le permite celorlalți să te deranjeze sau să profite de tine).
Asertivitatea ne ajută, de multe ori, să definim puncte de vedere, valori și principii fundamentale, de asemenea să evităm conflicte, blocaje, să consolidăm relații, să facilităm procese.
Adevărul este că se crează un context foarte frecvent pentru aplicarea sa sau…alegerea unei alternative, mai puțin fericite, însă des întâlnite ca reacții: agresivitate, directă sau pasivă sau, la polul opus, alegerea submisivității: “ Capul plecat, sabia nu-l taie” reprezintă încă pentru mulți o convingere limitativă la care subscriu facil, în acțiunile lor. Sau variații pe temă: “Ce să-i faci, asta e viața!”, “Cu șefii nu te pui”. “Așa e în toate firmele” pe scurt, soluții “analgezice” pentru a sta “cuminte-n banca ta” și a nu-ți exprima punctul de vedere, când consideri că ți se încalcă drepturi sau valori fundamentale.
Realist vorbind, asertivitatea chiar este o exprimare de curaj. Pentru că s-ar putea să deschizi conflicte, să pierzi beneficii, să periclitezi relații sau poate chiar mai rău, uneori să-ți pierzi job-ul.
În același timp, asertivitatea este o exprimare de empatie. Să ai considerație pentru ceilalți din punct de vedere a scopurilor lor, a valorilor, emoțiilor, sentimentelor. Fără să judeci omul ci doar situația și să încerci să găsești soluții de tip win-win.
Aceste aspecte se cunosc, se apreciază ca fiind utile și totuși, dacă întrebi într-un cerc restrâns de prieteni/colegi, un cadru în care să poți miza pe răspunsuri autentice, vei constata că mulți, după câteva inițiative asertive de a depăși situații sau de a rezolva probleme/ conflicte, au renunțat la acest bun obicei.
Personal, am constatat asta la cei din jur și am întrebat de ce. Răspunsurile au fost în următorul registru: „ Nu merită, nu m-a ajutat asertivitatea prea mult până acum” “Asertivitatea este o teorie frumoasă…și atât! În realitate, oamenii se luptă doar pentru interesele proprii și nu sunt interesați să găsească o cale de mijloc” “ Asertivitatea..nu e pentru lumea noastră! Trăim în junglă” …” Asertiv?! Pe bune?! N-ai cu cine…” și exemplele pot continua.
M-am uitat la propriile experiențe în care am ales să fiu asertivă.
În primul rând, implică ceva efort să o aplici, să fim sinceri, nu ne vine natural. Știu foarte puțini oameni asertivi în mod nativ. E o tehnic, învățată, în cele mai multe cazuri. Marea majoritate dintre noi, am fost învățați în școală și în familie să fim combativi sau submisivi. Exista prea puțini părinți și dascăli înțelepți care să te îndrume cum să iți susții punctul de vedere cu fermitate și empatie, în același timp.
În al doilea rând, nu a dat rezultatele scontate, de multe ori. Adică în loc să aplaneze și să faciliteze procesele în care eram implicată alături de alții, mai rău au escaladat lucrurile și reacțiile au fost orice numai elegante și constructive, nu. M-am izbit de multă reactivitate.
Și, de obicei, această reactivitate te dezamăgește în astfel de situații până la punctul în care decizi, ca mulți alții, să nu mai fii asertiv.
Dacă decizi să privești lucrurile detașat și analizezi mai multe exemple de caz, vei constata că aplicarea acestui concept, care se constituie concret într-un principiu de interacțiune, urmează în linii mari cam aceeași paradigmă. Dacă ai de-a face cu oameni maturi emoțional (și să fim serioși, parca nu sunt prea mulți în nici o agendă personală), poți să speri la o rezolvare amiabilă și, în aceste cazuri, asertivitatea chiar este o soluție eficientă.
Daca nu, e de așteptat să vedem fel de fel de reacții. Nervi, jigniri, acuzații, pierderi de beneficii, de relații și nu numai.
Cred că cel mai important criteriu de analiză este perspectiva de timp: pe termen scurt sau mediu, da, uneori, este foarte posibil să pierdem abordând această tactică, în încercarea de a obține maxim de beneficii, pentru toate părțile implicate.
Pe termen lung, însă, nu pierdem. De ce? Pentru că asertivitatea, dincolo, de a fi doar o soluție de comunicare și facilitare, este un statement personal. Este un fel de a fi și a acționa, afirmându-ți mereu identitatea. Valorile. Principiile fundamentale. Ideile personale. Tu însuți, în esență.
Este o dovadă de curaj și de iubire de sine. Fiecare are propriile lui provocări, din această perspectivă. Sunt examene de viață pe care, dacă nu le trecem, revenim din nou și din nou la “restanțe”, până când le luăm. Și, abia apoi trecem la următorul nivel.
Dacă toată viața lași ochii în jos și nu iți susții punctul de vedere, puțin probabil să te ia cineva în brațe, ca adult și să acționeze în numele tău. Și dacă ar face-o cineva, nu te-ar ajuta cu nimic să evoluezi.
La polul opus, agresivitatea îți crează doar probleme și disfunctionalități în toate relaționările.
Așadar, indiferent de numărul de bătălii pierdute și câștigate, asertivitatea este o abilitate de practicat permanent, că parte a vieții noastre. Și merită să o exersăm până devine obișnuință.