Cat de mult este prea mult? Cand pot spune, am incercat de-ajuns, nu mai pot, nu mai are rost? Intrebarea e valabila in vietile noastre personale, dar si la munca. Astazi e, probabil, mai valabila decat oricand pentru ca vietile noastre sunt mai complicate si afacerile mai impovarate de criza.

Sursa:123rf.com
Nu sunt un expert in vointa, perseverenta si automotivare. Ma inspir din vietile multora: Robin Sharma, Allan Pease, Richard Branson, ca sa dau doar cateva nume. Si sunt un om motivat si energic. Experienta de pana acum mi-a aratat ca oricare dintre noi produce rezultate mai bune daca isi intareste vointa. Cel mai mult si repede am invatat despre vointa alergand. Daca doriti sa mai cititi despre legatura dintre sport si business, va recomand calduros un articol scris de Steven van Groningen.
Ca profesionist in dezvoltarea de resurse umane, am avut privilegiul sa vad de multe ori echipe entuziaste, ambitioase depasind obstacole uriase. Dar si echipe briliante ratand tinte firesti in momente de demotivare.
Vointa este motorul din toate. S-au scris tone de carti despre asta. Indraznesc sa propun cateva silogisme pragmatice pentru mentinerea vointei si automotivarii, extrase mai ales din experienta mea de alergator pe distante lungi (maraton).
Nu exista vointa „de fier”. Adica vointa este facuta din carne si sange, ca si noi, imperfecta si inegala. La maraton sunt multe momente cand ai vrea sa te opresti – corpul nu primeste suficient oxigen, mintea se blocheaza pe fraza „nu mai pot”. Daca acceptam ca vointa fluctueaza, e un prim pas extraordinar. Vom fi mai putin tentati sa ne abatem de la drumul nostru cand suntem intr-o criza de vointa. (Managerul se plange ca are oameni demotivati, deci trece mai greu prin aceasta curba de vointa, pierzandu-si, probabil, increderea in existenta unei solutii la indemana.)
Drumul te conduce singur. Il admir pe Allan Pease pentru cum se foloseste de setarea obiectivelor in viata lui. A depasit astfel crize personale, de business, de sanatate. Daca drumul ti-e clar, il vizualizezi, pasii ti se astern de la sine. Alergatorii stiu ca sunt minute lungi in cursa in care esti recunoscator ca traseul e marcat ghidandu-ti pasii inainte. Cand te indoiesti, uita-te pe harta si refa traseul. Reconecteaza-te la obiectiv, la ce inseamna provocarea pentru tine. Ca suntem motivati de provocare in sine, ne spune și Dan Ariely.
Distantele se masoara in metri. Intr-o cursa lunga, cu fiecare pas esti mai departe de start, mai aproape de finish. Fiecare 50 de metri in plus, 5 minute in plus, te-au facut sa dobori o alta mica bariera a ta (a se citi: a echipei, a pietei) – sa iti dovedesti ca se poate. Distantele se masoara in metri si fiecare metru te duce spre succes, inseamna progres, chiar si cand alergi mai incet.
Respiratia te tine in miscare. Automatismul acesta tine toate mecanismele in functiune: alimenteaza creierul cu oxigen, creierul continua sa trimita comenzile obisnuite muschilor alergarii, picioarele continua sa se miste, asa cum au invatat. Cand nu mai poti, rutinele puternice, automatismele bine dezvoltate la antrenament sunt cele care te tin in cursa. Iar oboseala e temporara.
Dupa deal vine vale. Lucrurile pe lumea asta tind sa evolueze in cicluri: dupa deal vine vale. Dupa „nu mai pot” urmeaza „e atat de usor”. Maratonistii cunosc perfect starea aceea de euforie, cand simti ca nu mai atingi pamantul, pe care o traiesti pret de kilometri intregi dupa ce treci prin depresia de oxigen si de vointa. Un coach al meu spunea: „Cand treci prin iad…ei, bine, nu te opri!”.
Niciodata nu alergi singur. Da, alergarea pare un sport individual. Ca si provocarile din viata noastra – acasa sau la lucru: in fata zidului de netrecut, pare ca esti singur. La maraton, sunt de regula mii de oameni care alearga deodata cu tine, fiecare cu pragul sau de neputinta, cu greul lui. Pe margine, multimea aplauda si incurajeaza. La finish e familia ta pentru care orice pas al tau in cursa e din start o victorie. Chiar alaturi alearga cineva mai putin tanar decat tine – pe fata i se zareste chinul. De fapt, suntem toti interconectati (citat inexact din „Atlasul norilor”). Avem acces prin intuitie si emotie la energia din jurul nostru. Nimeni nu poate sa alerge pentru noi, dar sustinerea creeaza energia pe care se poate sprijini motivarea.
Scarlett stia foarte bine. „Si maine e o zi” e fraza cea mai citata a personajului din „Pe aripile vantului”. Da, Scarlett stia, trecuse prin multe suisuri si coborasuri. Cazuse de sus, de la inaltimea copilariei ei rasfatate si pline de griji. De fapt, citatul intreg este „Tara. Acasa. O sa ma intorc acasa si o sa nascocesc eu cum sa-l aduc inapoi. Si maine e o zi, nu-i asa?” E ok sa te opresti in cursa si sa iti tragi sufletul. Pauza te reface, iti aduna ideile, te impiedica sa intri in panica, sa te lasi cuprins de frica. Maine vei fi mai puternic. A doua zi, cu mintea limpede, pornesti mai departe, reconectat la valorile tale – Tara ta, acasa al tau.
Este a-ti mentine vointa provocarea principala pe care o avem ca oameni si profesionisti in aceste vremuri? Foarte posibil, raspunsul este da. Suntem pregatiti sa ii facem fata? Cel mai probabil, suntem cu totii genetic si spiritual dotati pentru asta, omenirea areo istorie lunga in domeniu si vremurile noastre sunt pline de „invatatori”. Indraznesc sa spun, nimic nu ne opreste sa ne antrenam vointa pentru a ne sustine mai bine rezultatele.
Sursa: http://www.cariereonline.ro/articol/vointa-motorul-dintotdeauna?page=0,0
Sursa foto: http://projects.vanartgallery.bc.ca/the_distance/the-distance-between-you-and-me-15/