Când ceva se schimbă în munca noastră, în mediul extern, în setul de rutine, în tipul de presiune cu care ne-am obișnuit, „circuitele noastre naturale” se reactivează. De ce? Pentru că subconștientul și instinctele încearcă să ne protejeze, să reducă posibilitatea ca noi să f im luați prin surprindere, iar comportamentele noastre devin, dacă nu neapărat mai bune, cu siguranță mai autentice. Toate simțurile noastre sunt activate pentru a face față noilor condiții. În popor se spune că „îți dai arama pe față”.
De ce ar conta pentru manager să cunoască adevărata față a oamenilor săi? Răspunsul pare evident: indiferent de forma de adaptare a fiecăruia dintre noi la mediul, climatul și cultura organizațională, indiferent de gradul de conformitate față de setul de comportamente și cerințe ale organizației, atunci când treci cu echipa ta prin schimbare, când este necesar angajamentul emoțional real, ar fi foarte înțelept să înțelegi care sunt aceste tendințe comportamentale naturale și cum poți lucra cu o sumă de personalități creând un climat colaborativ. Nicio schimbare nu apare fără un mediu optim de colaborare pe care un manager să poată construi.
Astăzi ne bazăm foarte mult pe seturi de comportamente care, odată antrenate, învățate, este de presupus că vor fi utilizate consecvent în timp, și că, indiferent de context, vor genera rezultate.
Ultimii ani în evoluția sistemelor de resurse umane și a principiilor legate de performanță și de felul în care obținem această performanță ne apropie din ce în ce mai mult de ființa umană, angajatul acestor companii, așa cum este el. Adică începem să ne uităm cu mai multă atenție la tendințele naturale și nu neapărat la comportamentele învățate sau care pot fi mimate în mediul organizațional, fără a fi cu adevărat încorporate în felul real de a fi al acelei persoane.
Mai mult decât atât, din ce în ce mai multe companii își revizuiesc seturile de comportamente dezirabile legându-le nu atât de competențe profesionale, ci de un set esențial de valori.
Dacă un manager cunoaște setul esențial de valori al oamenilor cu care lucrează și mai cunoaște și comportamentele lor naturale, autentice, atunci șansa de a utiliza la maximum potențialul colaborativ și de a genera performanță colectivă crește foarte mult. Vestea bună este că potențialul de performanță colectivă poate fi măsurat.
Cum se măsoară potențialul de performanță colectivă?
1. Adaptabilitatea e capacitatea echipei de a se mula din mers pe un nou context. Echipele adaptabile sunt de multe ori echipe creative, cele două mergând mână-n mână. Dar gradul de adaptabilitate colectiv se bazează pe combinația de flexibilități interpersonale ale membrilor săi. Și nu este întotdeauna o medie aritmetică. A înțelege dinamica și, odată cu asta, stabilitatea echipei cu care lucrezi, te poate ajuta, ca manager, să fii mult mai pregătit în privința rezistenței potențiale la schimbare. Dar și în privința potențialelor contondențe din echipă, în legătură cu anumite obiective de schimbare sau cu capacitatea membrilor de a înțelege rațiunea unor schimbări din mers.
2. Relaţiile interpersonale ajută la creşterea sentimentului de apartenenţă la echipă și creează așa-numita „identitate de echipă”. În echipele în care relaţiile interpersonale lipsesc, este absentă şi capacitatea de gestionare şi – eventual – de rezolvare a conflictelor.
3. Conştientizarea platformei comune şi a identităţii echipei. Împărtăşirea informaţiilor în cadrul echipei este vitală pentru performanţa acesteia. În echipele cu o identitate puternică, informaţia circulă liber, membrii acesteia fiind preocupaţi şi de obiectivele comune, nu doar de cele individuale.
4. Coordonarea. Una dintre cele mai serioase probleme ale unei echipe este capacitatea acesteia de coordonare, de a împărți sarcini atunci când este cazul, de a coopera şi nu de a tărăgăna lucrurile când se ştie că munca unui coleg depinde de ceilalți membri ai echipei. Coordonarea are legătură cu alocarea celei mai importante resurse: timpul.
5. Organizarea echipei. Unul dintre coșmarurile cel mai des întâlnite ale unui manager este acesta: cum reuşeşte echipa să îşi structureze munca pentru a avea rezultate cât mai bune şi pentru a se asigura că oamenii care fac un anumit lucru au motivaţia şi convingerea necesare pentru a face acel lucru bine, în mod autonom.
6. Monitorizarea performanţei şi feedbackul natural. Membrii echipei sunt responsabili să dea raportul cu privire la activităţile proprii şi să întoarcă spre manager feedbackul referitor la ce s-a întâmplat, fără ca acesta să fie nevoit să ceară informaţiile și să pună întrebări pentru a se asigura că înţeleg ce se aşteaptă de la ei. Cât despre monitorizarea performanţei, atât individul, cât şi colegii săi pot face asta.
7. Comunicarea. Şi aici ne uităm la capacitatea naturală a acelor membri specifici pe care îi are echipa, și nu la procesele de comunicare în general.
8. Luarea deciziilor. Se poate genera consens în echipă? Cât de aproape sau de departe de un deziderat la care se poate ajunge prin discuții orientate către o soluție sunt membrii acestei echipe? Din nou, în mod natural, fără a li se impune norme sau restricții.
9. Leadership. Care este capacitatea de autoconducere a acestei echipe? Care sunt tendințele naturale de leadership și în ce situații atitudinea de leadership atât de mult căutată va face diferența dintre membrii acestei echipe și o alta?
10.Gradul de implicare. Se spune că metoda cea mai bună de responsabilizare în cadrul echipei e alocarea de sarcini / responsabilităţi comune. Dar în ce măsură, ca manager, mă pot baza în mod real pe acest lucru, în contextul actual în care ne derulăm activitatea, sau într-un context în schimbare, în viitor, unde relațiile și măsura în care oamenii se acceptă, se înțeleg și se bazează unul pe celălalt, pot face diferența?
Măsurând toate aceste lucruri putem obține o accelerare a proceselor în echipă, într-un mod mult mai natural decât dacă am impune norme de comportament specifice, utilizând potențialul real al colaborării.
Team Booster* este un instrument de măsurare a acestui potențial colaborativ al echipelor. Odată aflat în mâna managerului și a membrilor grupului, rezultatul poate fi supus unui proces de discuție, de coaching, dacă este necesar, unui proces de generare a soluțiilor pentru utilizarea maximală a potențialului colaborativ, adică întărirea și consolidarea legăturilor dintre membrii echipei. Rezultatul indicat prin această măsurare poate sta la baza transformărilor și la eliminarea disfuncționalităților din grup. Fiecare echipă are un puternic element de unicitate, iar acesta oferă potențialul său real. Odată ce el este înțeles și utilizat în mod creativ, sintagma „sky is the limit” devine realitate.
*Team Booster este un instrument dezvoltat de PerformanSe (parte a grupului Bernardt Juhliet, Franţa), disponibil și în România.
Sursa: http://www.cariereonline.ro/articol/tu-stii-ce-potential-ai-echipa