Dacă nu ți-ai găsit încă vocația și vrei să ajungi să ajungi acolo, indiferent de contextul tău personal, iată ce poți face:
- Fii foarte prezent în tot ceea faci și cu intenție. Ieși de pe pilot automat.
Că să poți face asta, trebuie să iți acorzi permisiunea de a-ți lua pauze din când în când. Pauze de reflecție. Ca și cum ai pune pauză la un material pe youtube, ca să te duci să îți iei ceva de băut. Cand te vei intoarce, vei relua exact de unde ai pus stop, dar cu altă stare de spirit. și cu altă dispoziție mentală.
Pauzele iți oferă ceea ce are nevoie sufletul tău: spațiu. Spațiu care îți oferă liniște și permite o bună analiză a faptelor tale, revalidarea valorilor, principiilor și modului tău de lucru, se va umple cu idei și inspirație despre cum iți poți promova abilitățile și talentele și, în același timp, cum să-ți aprofundezi conexiunile cu ceilalți.
Urmează apoi alternativele și alegerea celei mai bune dintre ele. Cea mai bună nu este cea mai ușoară sau nici cea mai economică sau optimizată în procese, în schimb va fi cea care te reprezintă cel mai bine.
În acest fel putem lua deciziile cele mai bune și înțelepte. Departe de „zgomot” și de presiunile vieții actuale care îți cer să faci totul cât mai repede, pentru a-ți depăși competiția. Principiu care până la un punct te ajută, apoi te încurcă și te limitează, pe termen lung. Nemaidiscutând că poți goni un timp în direcții greșite, ocolitoare.
Cel mai simplu mod de a de a face pauză este prin practicarea meditației. Meditația crește capacitatea creierului tău de a se adapta la schimbări. Este o modalitate foarte bună de a de conviețui cu tot tumultul din jur, astfel încât să poți acorda atenție stimulilor din jurul tău și modului în care reacționezi la ei.
Pentru a introduce meditația în viața ta, începe prin a sta în tăcere și a respira profund doar cinci minute pe zi. Acest lucru va crea o bază de disciplină pe care să o construiești, astfel încât să poți extinde încet durata antrenamentului până la cel puțin 15 minute. În doar 30 de zile, vei începe să observi beneficiile, inclusiv cât de ușor este să apeși butonul de pauză în timpul zilei și să te îndepărtezi de presiunea de a se grăbi.
- Pentru a beneficia de toate insight-urile oferite de momentele de PAUZĂ, dă-ți voie să iți „îmbrățișezi” emoțiile
Îți poți nega sentimentele cât vrei, ele tot vor fi acolo. Le poți suprima prin tot felul de tehnici de autocontrol sau de negare, ele tot nu dispar.
Ba dimpotrivă, se vor acumula într-un fel în care nu o să-ți placă și nu o să te facă să te simți mai bine. Vei fi reactiv și defensiv. Și se va vedea asta în comportamentul tău, oricât ai încercă să o ascunzi în spatele unor zâmbete convenționale, sociale. Se va simți în tonul emailurilor tale, în inflexiunile vocii, în tonus, în tot.
Condiționarea socială ne-a antrenat să credem că a ne stăpâni sentimentele și emoțiile este echivalent cu a nu le mai simți. Nimic mai fals. Ca oameni, trăim emoții, în fiecare minut al zilei, în fiecare secundă. Însă pentru a ne conforma societății, ne ținem emoțiile închise și ne prefacem că nu există. Și când facem asta, pierdem toate informațiile valoroase pe care emoțiile noastre încearcă să ni le transmită. Pentru că înainte de a gândi, simțim.
Știm asta cu toții, avem tone de informații și resurse la îndemână, deci e aproape paradoxal că uităm sau omitem să ne folosim de conștiență emoțională pe care apoi să o corelăm cu toate experiențele trecute relevante și apoi să desprindem lecții de viață foarte utile.
Emoțiile sunt ca niște scrisori puse în plicuri, închise, pline de informații utile. Dacă îți oferi permisiunea de a le deschide și de a le explora, poți accesa resurse prețioase de acolo.
De exemplu, imaginează-ți că tocmai ai ajuns acasă după o zi stresantă la serviciu. Iar partenerul tău de viață iți spune ceva care te face să izbucnești în lacrimi imediat. Pare ciudat la prima vedere pentru că nu a zis nimic grav. Totuși, după ce iți iei un moment de liniște și te gândești, descărcarea ta are legătură cu ce s-a întâmplat la serviciu. Și de acolo, poți trage alte concluzii, corecte, care în mod clar nu au de-a face cu partenerul de viață ci cu modul în care poate ai pierdut controlul în plan profesional.
Cum ai concluzionat asta? Ți-ai dat voie și timp să explorezi ceea ce ți-au transmis emoțiile. Mai mult, le-ai „îmbrățișat”, acceptând că sunt ale tale. N-ai spus: „ Aoleu,…cum pot să mă comport așa? Nu cred asta! Plâng că un copil!..”. Acele lacrimi iți vor clarifica poate nevoia de a avea o conversație cu cineva la muncă, expunându-ți clar nevoile și cum ar putea fi îndeplinite.
Deci, explorându-ți sentimentele și emoțiile, fără a judeca e premisa esențială de a le înțelege. Și de a extrage din ele lecția momentului…
- Împrietenește-te cu fricile tale
Oamenii care își practică vocația au o relație specială cu fricile lor. De acceptare si integrare. Cu toții avem frici. Mai mici, mai mari, de-o natura sau alta, ele există.
Ceea ce ni se întâmplă în marea majoritate a cazurilor și aici sigur, suntem tributari educației primite, este că am fost ghidați ori să le negăm, ori să le înfruntam, ori să le mascăm. Sau orice combinație între cele trei. Prea puține cazuri de părinți și dascăli înțelepți care să ne fi îndrumat să ne poziționam corect față de propria vulnerabilitate, în primul rând acceptându-ne fricile. Și mai mult, să fim proactivi în privința lor, să ne “împrietenim” cu ele. Adică lucrând asupra lor nu din perspectiva de luptă, de înfruntare ci de transformare a lor în echivalentul lor pozitiv.
Din momentul în care nu mai privim fricile ca obstacole în calea noastră ci ca tovarăși de drum, deja am câștigat foarte mult. Pentru că frica, într-o doză limitată, este un indicator foarte bun de prudență. Ne arată limitele, pericolele. Sigur, dincolo de acel punct de echilibru, ne blochează. De acolo practic, ar trebui început în mod ideal procesul proactiv de conștientizare, schimbare de mentalitate, studiu aprofundat, muncă multă, analiză și explorarea convingerilor. Convingeri care, de multe ori, se dovedesc a fi limitative.
Fricile au legătură cu ego-urile noastre. Cu toții avem ego-uri și acele ego-uri au un rol specific: să ne țină în siguranță. Dar ego-urile noastre sunt ca niște părinți, care în exces de zel și de spirit protector, vor să ne „învelească”. La orice indiciu de pericol, ei vor flutura steaguri roșii spre noi, avertizându-ne să rămânem în siguranță în zonele noastre de confort. Insă nimeni nu poate străluci cu adevărat stând mereu foarte confortabil.
Pentru a ne explora capacitățile și a ne elibera întregul potențial, trebuie să ne aventurăm pe un teritoriu necunoscut, unde ne așteaptă… surprize. Plăcute, neplăcute, de tot felul.
Pentru a-ți „dezactiva” ego-ul sau mai bine zis a-i minimiza forța, astfel încât să iți oferi permisiunea de a străluci, trebuie să te împrietenești cu frica. Frica nu iți va distruge visurile, decât dacă o lași tu.
Odată ce ai acceptat că frica vă fi mereu alături, în călătoria ta, poți începe să o transformi într-un combustibil puternic, numit entuziasm. Există o singură diferență fiziologică între frică și entuziasm – și aceasta este dată de respirație.
Când îți ții respirația, corpul tău presupune că ai întâmpinat o amenințare și îți spune să-ți fie frică. Când respiri profund, chiar și în fața fricii, corpul tău interpretează stimulul pe care l-ai întâlnit că pe ceva relaxant.
De asta se spune atât de des că dacă ți-e frică să inspiri și să expiri lent. Respirând altfel, poți „converti” acea frică în energie pozitivă, care iți va schimba cu totul starea și deciziile.
Sigur, nu ne limităm doar la asta. O analiză profundă asistata profesional de un proces de coaching și de psihanaliză, după caz, te poate duce până în zona unde vor apărea întrebările de tipul: „ De ce iți este frică, de fapt?” „ Cu ce se leagă asta, din tot istoricul vieții tale?” „ Când a apărut prima data?” „ Care ar fi cel mai grav lucru care s-ar întâmpla dacă fricile tale s-ar adeveri ?” „ Cum măsurăm realitatea acestor consecințe ?” „ Ce poți face să nu ajungi acolo” și multe altele.. Toate acestea, clarificate, ajută să iți dimunuezi temerile și să le pui corect în context, aliniindu-le resurselor tale și nu obstacolelor.
- Pentru a-ți crește propria putere, ajută-i pe alții să strălucească
Această este o lecție pe care o invațăm foarte greu. Prea puțini o simt instinctiv și o practică natural. De obicei vine la pachet cu multă auto-educație și verificare pas cu pas.
Din păcate și din acest punct de vedere am fost educați să fim reactivi față de ceilalți, să îi considerăm cumva dușmanii noștri. Nu fățiș ni s-a transmis asta ci prin cultivarea competiției. „ Fii mai bun decât ceilalți”. „ Nu-i lasă să ți-o ia înainte”. „ Ai grijă că vin alții din spate” și tot așa.
Și de asta am ajuns să fim invidioși pe succesul altora, să încercăm să le luăm locul, să creăm scenarii de concurență acolo nu sunt. Frica de a rata – sau de a nu fi suficient de buni – ne face să ne împroșcăm unii pe alții, pentru a „proteja” ceea ce avem sau a nu ajunge în situații vulnerabile în care să ne simțim răniți.
În realitate, fiecare are rolul lui sub soare. Și daca îi ajuți pe alții să strălucească, și tu vei străluci. Dacă iți combini strălucirea cu a lor, fiecare vă străluci mai mult. Exact că becurile într-o rețea. E principiul sinergiei. Împreună suntem mult mai mult decât forțele noastre individuale însumate.
In plus, fiecare om tânjește după comuniune. Și nu este doar pentru a ne face să ne simțim la adăpost, într-un loc călduț. Conexiunea dintre oameni aduce beneficii tuturor. Ca lider, datoria ta este să-i ajuți pe alții să strălucească. Când fiecare “bec” din echipa ta își aduce contribuția, cu talentele sale unice, toți vor ca o torță.
Pentru a realiza acest lucru, e nevoie de spațiu pentru că membrii echipei să fie angajați 100% în orice proiect, mental și emoțional. Spațiu de discuții de grup în care fiecare își exprimă punctul de vedere de ce este acel proiect important, pentru el personal, pentru echipă și pentru companie. Apoi este rolul managerului să creeze viziunea de succes a rezultatului final, implicând și motivând echipa să-și găsească propriul mod de a realiza această viziune.
În acest tablou, diversitatea este apreciată și fiecare membru de echipă este invitat să își împărtășească propriile gânduri și perspective.
În orice început de proiect, un lider care știe sa inspire, va motiva foarte bine echipa, amintindu-le toate proiectele similare sau diferite în care au avut nevoie de aceleași resurse și s-au descurcat foarte bine. Asta le va spori încrederea și pasiunea de a reuși din nou.
Recunoașterea meritelor și a rezultatelor fiecăruia, ori de cate ori se poate, este o altă soluție de a da putere și încredere membrilor echipei.
Mulțumiți-le public pentru contribuțiile lor și împărtășind ceea ce au adus în echipă, liderul învață de la ei și crează o conexiune foarte puternică în grup. Aceasta conexiune se va reflecta în rezultatele fiecăruia, în motivație iar liderul vă avea un un sentiment profund de împlinire care vine odată cu a-i ajuta pe alții.
Și în concluzie, va străluci !