by Madi Radulescu | Publicat pe 1 iunie 2021

Profesia de coach pare încă la început de drum în România, deși nu mai este chiar așa. Estimarea este că, în România, sunt câteva sute bune de coachi profesioniști, poate cifra merge către 1000, din cei peste 7000 prezenți în Europa centrală și de Est și, din cei peste 70000 la nivel global.

Organizați în câteva asociații profesionale globale (cum este ICF – International Coach Federation, cu peste jumatate din această cifra, ca membrii) sau regionale, cei care au ales această cale de a profesa contribuie nu numai la dezvoltarea profesională a clienților lor dar au inițiative de sprijin in societate, susținând prin practica lor, pro bono, diverse cauze.

În pandemie peste 80% din coaching s-a mutat online. Una dintre preocupările tuturor la începutul pandemiei a fost că va avea de suferit conectarea interumană însă realitatea a dovedit după un an că circa 70 % dintre cei care au beneficiat de sesiuni de coaching online, consideră că a avut un impact foarte important asupra sănătății lor emoționale și mentale și a felului în care au reușit să treacă prin dificultățile acestor vremuri. Toate aceste cifre provin dintr-un studiu făcut în 2020 de ICF.

La nivel global, peste 50 % din coachi declară că au crescut considerabil numărul de sesiuni oferite pro – bono, cu scopul de a sprijini diverse categorii sociale și profesionale care nu apelează în mod obișnuit la coaching, să treacă cu bine prin această etapă.

68% din totalul sesiunilor de coaching oferite la nivel global au clienți femei

Se pare că de cele mai multe ori, la coaching apelează femeile. 68% din totalul sesiunilor de coaching oferite la nivel global au clienți femei, iar în Europa de Est, peste 80% dintre clienți sunt femei. Majoritatea clienților, peste 60% fac parte din generația X și cca 20% din Generația Y. Europa de Est se distinge din nou având cel mai mare număr de Millennials (31%) care apelează la coaching pentru dezvoltarea lor personală și profesională, clientul tipic de coaching având intre 34 si 48 de ani. Credem că acest lucru este o veste bună, mai ales pentru economiile încă emergente ale Europei de Est. Cu cat profesionalizarea și căpătarea unui echilibru personal, mental și emoțional, abordarea cu mai multă încredere a provocărilor din viața personală și profesională a celor care se angrenează în procese de dezvoltare prin coaching este mai importantă, cu atât capacitatea aceste regiuni da se dezvolta economic crește.

Pe lângă toate aceste cifre, care ne dau încredere în dezvoltarea unei profesii, aș reveni la câteva principii de bază pe care e bine să le cunoască cineva care își dorește să lucreze cu un coach. Coachingul se bazează pe conversații deschise, bazate pe încredere în care, coachul ofera clientului posibilitatea de a reflecta, de a cauta să identifice și să înțeleagă ce îl ghidează și influențează în parcursul său, să caute și să găsească în mod autonom soluții la situațiile și contextul în care se află, utilizând punctele sale tari și potențialul. Ceea ce înseamnă că procesele de coaching se adresează oricărui adult, indiferent de vârsta la care se află, profesia lui sau tipul de situațăă, probleme sau preocupări pe care le adduce în aceste conversații. Importantă este motivația personală de a face un progres și de a beneficia de sprijinul unui partener de reflecție pentru a face pași în direcția acestui progres. A existat, mulți ani, gândirea că ne adresăm prin coaching doar managerilor de la vârful organizațiilor. Sau, că este ceva elitist pe care nu și-l pot permite sau nu îl pot accesa prea mulți. De fapt, nu este așa.

Ca în fiecare profesie și în coachingul profesionist, există diferite etape de pregătire, experiență practică și acreditare la nivel local sau internațional. Fiecare etapa de pregătire necesită atât un efort și o asumare personală cu ce o investiție financiară considerabilă din partea acelui coach. Și este un parcurs pe viață deoarece, în domeniul învățării și al transformării personale, al comportamentelor și relațiilor interumane, cercetarea și studiile globale ne ajută să facem progrese extraordinare în a deveni, prin învățare și practică, mai buni în această meserie de coaching. De aceea, o recomandare pentru cei care ar dori să lucreze cu un coach ar fi, să studieze zona asociațiilor profesionale de profil care oferă o înțelegere mai bună asupra diverselor niveluri de experiență și practică sau a diferitelor nișe pe care le abordează membrii lor, coachi.

Un lucru care este mai puțin cunoscut este despre inițiativele de voluntariat ale celor care practică coachingul. În ICF, aceste inițiativă sunt agregate sub coordonarea fundației ICF. Și în România, de exemplu, proiectul global denumit Ignite, a sprijinit în ultimii ani peste 250 de manageri de școli și licee. Și în România, peste 40 de coachi voluntari contribuie la antrenamentul unor manageri de școli care sunt angrenați în diferite programe de formare cum ar fi cele ale Asociației pentru Valori în Educație, într-un parteneriat strategic. În ultimii 3 – 4 ani această inițiativă crește și ne dă speranța că sistemul de educație din România se va transforma din interior printr-un management mai profesionist al fiecare unități de învățământ. Feedback -ul arată că peste 50% dintre aceștia au văzut o schimbare semnificativă a leadershipului lor, 90% au declarat că procesul de coaching a contribuit la succesul lor și că 97% se simt motivați să acționeze pe baza a ceea ce au învățat prin coaching.

Cum contribuie coachingul profesionist în societatea românească, în 2021

În fiecare an, la nivel global are loc o agregare a energiei din zona comunității internaționale de coachi profesioniști: luna aprilie sau luna mai de peste 13 ani au o Săptămâna Internațională a Coaching-ului. Coachi din întreaga lume, în mod voluntar, vin către publicul larg și oferă sesiuni de coaching pro Bono. Scopul este de a educa publicul cu privire la valoarea pe care o are lucrul cu un coach profesionist și de a populariza rezultatele și progresele obținute prin procesul de coaching.

Coachingul este o profesie de vocație. Nu poți profesa, nu te poți dezvolta și nu poți crea un impact real în creșterea și dezvoltarea celui din fața ta dacă nu crezi cu tărie în beneficiile pe care le aduce coachingul în viața fiecăruia care apelează la această formă de învățare, unul dintre cele mai eficiente instrumente de leadership și creștere personală, profesională și relațională.

Anul acesta Săptămâna Internațională a coachingului este între 17-23 mai și reunește peste 70 de voluntari care, împreună, donează peste 650 de astfel de sesiuni

„Sfidăm timpurile acestea pline de provocare” spune inițiativa globală „Defying Challenging Times”. Sunt invitați să aibă experiența coaching-ului toți cei care vor să se dezvolte către o viață personală și profesională de succes: lideri, manageri, medici și personal din sistemul de sănătate, antreprenori, specialiști în resurse umane, jurnaliști, profesori, studenți, voluntari în serviciul organizațiilor non-profit etc.Profesia de coach pare încă la început de drum în România, deși nu mai este chiar așa. Estimarea este că, în România, sunt câteva sute bune de coachi profesioniști, poate cifra merge către 1000, din cei peste 7000 prezenți în Europa centrală și de Est și, din cei peste 70000 la nivel global. Organizați în câteva asociații profesionale globale (cum este ICF – International Coach Federation, cu peste jumatate din această cifra, ca membrii) sau regionale, cei care au ales această cale de a profesa contribuie nu numai la dezvoltarea profesională a clienților lor dar au inițiative de sprijin in societate, susținând prin practica lor, pro bono, diverse cauze.

Articol preluat din life.ro