Echipa
RADU MÎNDRU
Manager, PCC CoachFacilitator, Trainer
“În traiectoria mea profesională am plecat de la a înțelege și optimiza sisteme electronice. Pe parcurs, trecând prin experiențe de marketing, relații cu clienții, vânzări directe sau retail, am ajuns într-o zonă în care lucrez pentru a înțelege și susține optimizarea sistemelor umane.
Undeva în profunzime am păstrat ceva din mintea de inginer și de manager, probabil de asta sunt atent și sensibil la structuri și la strategii pe termen lung. Însă am realizat recent cum se reflectă una dintre pasiunile mele extra-profesionale în ceea ce fac acum.
Pe lângă familie, munte și MTB, în timpul liber îmi place să compun muzică. Îmi place să creez și să asamblez într-o structură diferite elemente de melodie, armonie și ritm, care în final “să sune bine”. Cred că ceva similar fac și în activitatea profesională, în care sprijin manageri și echipe să funcționeze armonios, astfel încât întreaga organizație “să sune bine”. Deși verbe ca a armoniza sau a orchestra vin din muzică, au sens și în viața personală și în cea organizațională. A fi în armonie cu tine însuți și cu ceilalți, sau a orchestra ce se întâmplă într-o organizație, sunt elemente de bază pentru a produce rezultatele cele mai bune pentru cei pe care îi servim, fie ei în interiorul sau în exteriorul organizației. Și cred cu tărie că ceea ce o organizație trăiește în interior crează “muzica” ce se aude și în exterior. Aș zice că asta e valabil și la nivel personal.
Așa ajung la misiunea mea, de a sprijini oameni și organizații să creeze muzica ce îi reprezintă, fie ea o simfonie, o piesă de jazz sau de hip-hop.”
A inceput ca inginer electronist, lucrand in aviatie si apoi telecomunicatii.
A condus timp de 20 de ani echipe si apoi divizii regionale si nationale ale unei corporatii, prin tranzitii dure si schimbari culturale profunde. Aceasta experienta i-a dat ocazia sa-si dezvolte abilitati de management si leadership, de gandire sistemica si managementul schimbarii.
Fiind preocupat de cultura organizationala, Radu s-a implicat in designul si implementarea unor astfel de programe, atat ca trainer cat si ca manager de echipe. Ca manager, interesat permanent de dezvoltarea oamenilor, a descoperit coachingul ca instrument de leadership si i-a recunoscut valoarea si impactul.
in 2017 a decis sa se dedice unei noi misiuni, anume utilizarea acestei experiente pentru a servi mai multe organizatii, si astfel s-a reinventat devening coach organizational.
A parcurs mai multe formari de profil, in tara si strainatate, dintre care: Systemic Coaching (Alain Cardon, FR), Systemic team coaching (John Whittington, UK), Transformational coaching (Dr Ben Hoh, Singapore)
in 2020 a obtinut certificarea ca Advanced Transformational Coach, de la Coach Masters Academy si certificarea ca Professional Certified Coach (PCC) de la International Coaching Federation (ICF).
Are la activ peste 500 ore coaching individual si de grup.
Lucreaza indeosebi cu echipe de top si middle management, facilitand procese de invatare de echipa cu impact in dezvoltarea afacerii si navigarea intr-un context de incertitudine. Abordarea sa este strategica si holistica, cu accent pe schimbarea sustenabila.
O alta arie de expertiza este asistarea echipelor in tranzitie, la schimbarea de componenta sau asumarea unor responsabilitati dificile, pentru a scurta timpul in care echipa ajunge la performanta.
Tot in sfera invatarii, Radu contribuie si la cresterea impactului echipelor manageriale prin programe de dezvoltare a mentalitatii si abilitatilor de leadership, cu precadere prin absorbtia coachingului ca instrument de leadership.
Ca o continuare a procesului de invatare continua fata de care este fidel, Radu este implicat in sprijinirea studentilor dintr-o academie globala de coaching, in calitate de mentor si supervizor.
Este membru in boardul ICF Romania, in calitate de Director Operatiuni, rol din care contribuie la promovarea celor mai inalte standarde ale coachingului in Romania.