by Camelia Gheorghiu | Publicat pe 12 ianuarie 2021

Bătălia cu virusul e departe de a se fi încheiat. Dar pe frontul adaptării, 2020 ne-a adus câteva victorii de seamă și a deschis perspective interesante și valoroase.

Mă voi referi acum numai la acele beneficii care țin de antrenarea și dezvoltarea abilităților, evoluția leadership-ului și investiția în aptitudinile de învățare.

Pariul cu învățarea

Flexibilitatea bugetelor – Forțați să continuăm instruirea în absența întâlnirilor față în față, ne-am plâns mai întâi de lipsa energiei și conexiunilor care se creează într-un grup de lucru aflat în aceeași sală. Dar am câștigat în schimb eonomiile substanțiale ale bugetelor de deplasare și cazare pe care le presupun evenimentele de instruire și construire de echipe. Această degrevare face că investiția în învățare la nivelul oricărei organizații să fie mai puțin costisitoare, deci, mai accesibilă.

Flexibilitatea orarelor – Epoca work from home (wfh) se prefigura încă dinainte de pandemie și a fost iute transformată de multe organizații în learn from home (lfh). Acest lucru ne-a permis să proiectăm evenimente de învățare de durată scurtă (2-4 ore) perfect integrate în programul aglomerat al liderilor și echipelor lor din organizații. Dimineți, după amieze, sesiuni de seară dedicate învățării și schimburilor de experiență – toate acestea au fost posibile într-un ritm și cu o frecvența pe care exigențele anterioare ale evenimentelor față în față nu le permiteau.

Frecvența evenimentelor de învățare și instruire – Știam cu toții dinainte de pandemie că omul secolului 21 trebuie să învețe în permanentă pentru a face față schimbărilor în avalanșă. Dar nu rupsesem încă barierele programelor noastre de muncă. În 2020 am reușit împreună să creăm soluții modulare pentru programele de instruire astfel încât ciclurile învățare-aplicare-rezultate să fie mult mai bine integrate în muncă noastră. Ne îndreptăm astfel către idealul de învățare continuă pe care toți experții îl descriu de mai mulți ani. În loc să avem 2-3 evenimente de instruire pe an pentru lideri și persoane-cheie în organizație, știm astăzi cum să construim programe combinate (la MMM Consulting chiar așa le-am și zis, “COMBO training”) care durează 6-9 luni și permit segmentarea în bite-sized training pentru o aplicare eficientă imediată și rezultate mult mai bune.

 Pariul cu tehnologia

Am salvat și copaci în 2020 😊. Frumoasele noastre materiale de instruire tipărite au fost înlocuite de instrumente digitale de învățare – nu doar documente digitale, ci și instrumente de sondare a opiniilor și împărtășire a experienței, subsites și canale TEAMS dedicate proiectelor de învățare, googledocs în care păstrăm experiențe de aplicare și bune practici de echipă.

Accesul permanent, de oriunde, oricând, la materiale care permit lucrul în echipa va continuă să transforme modul în care învățăm individual, învățăm de la colegi, mentori sau traineri.

Pariul cu dezvoltarea personală

Chiar dacă am văzut în ultimii 4-5 ani că organizațiile acordă o atenție crescută dezvoltării abilităților de lucru cu sine mai ales în rândul echipelor de lideri, dezvoltarea personală a fost unul dintre starurile anului 2020. Reziliența, disciplină personală, micro-obiceiuri, managementul productivității personale, stresul optim, construirea de comunități – iată numai câteva dintre subiectele pentru care 2020 a deschis largi autostrăzi de posibilitate.

Scrie-ne ce alte beneficii a adus pentru tine 2020 în aria învățării și dezvoltării. Întreabă-ne cum putem să folosim mai bine oportunitățile create de pandemie.

diana.voicu@mmmconsulting.ro