O pre-conditie a innoirii este sa vezi situatia curenta cat mai complet si lucid. Cand aceasta este examinata cu grija si atentie, fortele care conduc ceea ce se intampla devin observabile. Ca urmare, lucrurile sunt mai usor de modelat pentru a putea concepe care este urmatoarea miscare catre viitor. Tocmai acesta credem ca este secretul si esenta emergentei: adica un viitor care izvoraste din originile sale.
Un mod de a conduce emergent este leadershipul sistemic. El isi are originea in practici si intelepciune straveche dar si in ultimii 30 de ani de cercetare si practica in domeniile gandirii sistemice, neurostiintelor, biologiei, psihologiei….. Acest mod de a conduce are ca scop asigurarea sanatatii organizationale. O organizatie sanatoasa are un nivel ridicat de vitalitate care ii permite accesul la prosperitate.
Acte de leadership sistemic
Lucram cu lideri si antreprenori de 20 de ani. Observandu-i in actiune a devenit evident ca nu trasaturile de caracter, personalitatea sau competentele lor sunt cele care fac diferenta ci capacitatea de a face acte de leadership eficace intr-o maniera consistenta.
Procesul unui act de leadership are trei etape: OBSERVARE – DECIZIE – ACTIUNE. In fiecare dintre aceste etape o perspectiva sistemica asupra realitatii este un element care modifica radical calitatea si impactul actelor de conducere.
Leadershipul sistemic este un mod de a fi (calitate a prezentei), a lua decizii (in acord cu principiile care guverneaza functionarea sistemelor) si a actiona (un set de practici) prin care liderii se acordeaza la principiile, pattern-urile ascunse si dinamicile invizibile care guverneaza sistemele umane si organizationale pentru a le re-armoniza astfel incat sa permita fluxurilor de sanatate, vitalitate si prosperitate sa curga prin sistemul din care fac parte.
Elementele leadershipului sistemic
- Pozitionarea interioara a liderului
Liderul sistemic lucreaza in slujba sanatatii sistemului. El nu crede ca este mai puternic decat sistemul, ca il poate stapani si conduce ci isi vede rolul ca parte a sistemului care isi asuma constient un rol de facilitare. Acest rol inseamna ca liderul sa se utilizeze pe sine ca instrument in care sistemul si dinamicile lui se reflecta si pot fi observate constient, inteligenta si viziunea sistemica, implicarea detasata (stare de constientizare din care ai posibilitatea de a alege mai liber de mecanismele tale automate si de presiunea rezultatelor), pozitionarea ca a fi util sistemului si membrilor acestuia in loc de a ajuta, dansul intre autoritatea proprie si renuntarea la aceasta in favoarea autoritatii sistemului, compasiunea si inclusivitatea radicala (acceptarea fata de tot ceea ce a fost sau este asa cum este, fara a incerca intr-o prima faza sa schimbe lucrurile).
- Luarea deciziilor
Liderul sistemic ia decizii respectand principiile naturale care guverneaza sistemele: apartenenta (sistemele au nevoie sa fie complete), ordinea (onorarea fondatorilor, a nivelului de competenta, responsabilitate si asumare a riscurilor, a ordinii intrarii in sistem – vehimea in organizatie, vechimea in domeniu etc.), echilibrul de schimb in relatiile din interiorul si cu detinatorii de interese din exteriorul organizatiei, si realizarea scopului/destinului pentru care organizatia a fost creata.
- Actiunea sistemica
Liderul sistemic va actiona folosindu-si constienta, inteligenta si intelepciunea sistemica pentru a pune in practica deciziile sale.
Constienta sistemica se manifesta de exemplu atunci cand liderul isi da seama in mod intuitiv cum s-a blocat in patternuri repetitive prin care sistemul organizational se reflecta in lider si in sistemul sau de relatii. Este un mod de lucru sistemic bazat predominant pe intuitie si senzatii.
Inteligenta sistemica este capacitatea de a aplica principiile sistemice in viata de zi cu zi. Liderul intelege principiile naturale care guverneaza sistemele si are intelepciunea sa le respecte. Acesta este un mod predominant logic si rational de lucru sistemic.
Intelepciunea sistemica inseamna sa stii ce merge si ce nu merge si sa lucrezi sistemic integrand inteligenta sistemica (emisfera stanga a creierului) cu constienta sistemica (emisfera dreapta).
Iata cateva exemple de practici ale liderului sistemic:
- Onorarea fondatorilor si a istoriei organizatiei
- Facilitarea plecarilor si venirilor in cadrul sistemului
- Asigurarea respectarii echilibrului de schimb in interiorul organizatiei si cu mediul extern
- Facilitarea formarii, unificarii si dizolvarii echipelor
- Intelegerea problemelor care apar in organizatie ca simptome care arata ce principii ale functionarii sanatoase a sistemelor au fost eventual incalcate (problemele sunt de fapt solutii gasite inconstient de sistem pentru a se auto-regla) si adresarea cauzelor sistemice ale problemelor
- Clarificarea explicita a regulilor de apartenenta la sistem (element generativ al culturii organizatiei)
- Clarificarea relatiei dintre scopurile organizatiei: scopul fondator, scopul declarat, scopul real (asumat) si cel mai bun scop posibil pentru viitor
- Utilizarea curbei in forma de “U” pentru realizarea schimbarilor organizationale (asa cum este descrisa de Otto Scharmer) in care este identificat (simtit) viitorul emergent si apoi se faciliteaza desfasurarea acestuia.
Sanatatea organizationala – scopul Leadership-ului sistemic
Va fi postat pe blog MMM vineri, 16 noiembrie 2018