Blog

De ce renunțăm să mai fim asertivi ?(II)

De ce renunțăm să mai fim asertivi ?(II)

By Camelia Gheorghiu

Tagged in Leadership , Dezvoltare personala , Eficienta

Ce putem face concret pentru asta?  Să ne cultivăm obiceiuri asertive: -           O voce clară, cu o pronunție corectă, calmă, acompaniată de o postura dreaptă, deschisă și fără brațe sau picioare încrucișate. O persoană asertivă își susține discursul inclus prin limbaj paraverbal și nonverbal adecvat. Menținerea contactului vizual în timp ce vorbim ajută pentru a susține o atitudine asertivă. Marea majoritate a oamenilor păstrează contactul vizual doar când ascultă. Când vorbesc, în schimb, își tot rotesc privirea sau se uită sistematic într-un anumit unghi și, își mișcă mult corpul, ceea ce denotă nesiguranță. -           Un stil de comunicare concis și la obiect – întotdeauna dacă suntem conciși, oamenii rețin mult mai ușor ce avem de spus, nu mai trebuie să își facă propriile rezumate în minte și nu își caută alternative de înțelegere dacă mesajele noastre sunt pline de ambiguidități. Un mesaj lung și nestructurat, cu idei neclare, întortocheate, cu supra-argumentare și repetare de cuvinte/expresii nu doar obosesc și enervează ci ne și arată că niște persoane nesigure pe ele. Cum antrenăm asta? Prin exercițiu concret și probăm, cerând feedback. -           Curaj de a-ți afirma punctul de vedere, eliberându-te de orice presiune socială. Nu este “necesar” să fim populari, să le facem pe plac oamenilor și să le spunem doar ce vor să audă, evitând exprimarea oricărei idei în contradictoriu cu ei. Cum putem face asta? În primul rând cultivând această convingere la nivel mental. Apoi, ea se vă regăsi în modul nostru concret de interacțiune. -           Curaj și naturalețe în a fi asertiv cu autoritățile, indiferent că discutăm de un manager sau o autoritate a statului. De obicei, apar aici două tipuri de comportament în mod frecvent: submisivitate, din cauza fricii sau agresivitate, deoarece consideri că ai fost nedreptățit sau ai o problemă de subordonare față de autorități/legi. Șansa maximă să poți rezolva probleme și să comunici eficient în astfel de cazuri este să fii asertiv, pentru că, printre aceste figuri de autoritate există și oameni asertivi. Nu sunt toți aroganți și inflexibili. Iar oamenii asertivi sunt atrași de oameni asertivi. -           Exersarea asertivitatii în grupuri. O teamă frecventă pe care mulți nu și-o depășesc toată viața. Se poate face doar gradual. Întâi doar validând alte păreri, apoi punând întrebări și, în cele din urma, afirmând opinii personale, indiferent că sunt congruente cu cele ale grupului sau nu. În timp, iți câștigi respectul și încrederea celorlalți, prin sinceritate.  Și mai concret, ce putem face pentru a ne cultiva asertivitatea ca mod de viață? o          Să fim prezenți prin întrebări. Șansele de a fi validat/valorizat când nu suntem atenți la conversații printr-o ascultare activă, sunt foarte mici.  Dacă ascultăm cu intenția de a înțelege, vom fi mult mai aproape în a putea fi asertivi și în a ne face auzite părerile, oricât de diferite ar fi de ale celorlalți. Dacă punctăm fiecare moment în care nu am înțeles exact ce spune celălalt cu o întrebare potrivită și ceilalți vor mai dispuși să ne asculte părerile și să țină cont de ele, atunci când va fi cazul. o          Să împărtășim idei și opinii cât mai des. Ne vă ajuta să ne exprimăm cu autenticitate punctul de vedere. Putem începe timid, prin a ne exersa părerea despre lucruri foarte simple și apoi continuând gradual, către subiecte de o complexitate mai mare. o          Să învățam să cerem sprijin. De obicei oamenii nu prea cer. Le este jenă, le este teamă de ce ar putea crede ceilalți despre ei sau ce reacții ar putea provoca, așa că aleg să facă ei totul și în unele cazuri să își inhibe nevoi sau să nu le conștientizeze, pur și simplu. De ce?  Din cauza mândrei, nesiguranței sau temerii de refuz. Ce ar ajuta aici? Să ne întrebam în primul rând pe noi înșine: “ Ce vreau eu acum? Ce am nevoie?” ca mai apoi să le putem cere celorlati. o          Să învățam să spunem “NU”. Mare provocare pentru mulți dintre noi. Ne simțim vinovați și egoiști, când de fapt a spune NU pe termen scurt, într-un mod autentic (adică chiar nu putem ajuta în acel moment) înseamnă a spune DA pe termen lung. Adică, vom avea capacitatea de a fi energici și conectați la ce se întâmplă în viețile altora și în același timp vom cultiva echilibru cu noi, în așa fel încât să avem multe ocazii să spunem DA. Pentru că a spune DA la orice ne va face pe termen lung să ne piedem pe noi înșine și să nu mai trăim viețile noastre, ci pe ale altora. Și foarte important aici este că nu trebuie să argumentăm acest “NU”. Este suficient să spui: “Îmi pare rău, nu pot. Cu altă ocazie, ne auzim cu plăcere.” Supra-explicațiile și supra-argumentările nu fac decât să sporească neîncrederea celorlalți.  Dacă, totuși, sunt și cazuri în care niște simple argumente considerăm că sunt necesare sau binevenite, putem să le aducem în discuție. o          Să luăm decizii cât mai multe.  Să iei decizii mărunte, unde te duci, la ce restaurant să mergi cu niște prieteni, în ce stațiune de vacanță, cum alegi lucruri pentru casă. De obicei le lăsăm în seama celor mai ‘influenți’ din grup/familie. Asta nu înseamnă că trebuie să devenim tirani care trebuie să îi domine pe cei din jur, impunându-și punctul de vedere. Ci doar că, dacă nu suntem obișnuiți să luăm decizii mici, cele mari care de obicei sunt puține în cursul unei vieți, le vom lua mult mai greu și probabil greșit, de multe ori. Pentru că ne vor copleși. o          Să stabilim limite și granițe în relațiile noastre. O altă regulă „de aur” în asertivitate. Mulți se tem, de asta considerând că-și vor crea ziduri și își vor distruge relațiile. Indiferent ca este vorba de muncă, familie sau relații sociale. În realitate, este foarte sănătos să facem acest lucru tocmai pentru a conserva relațiile pe termen lung. Pentru că în interiorul acestor limite se află nevoile noastre, valorile noastre, scopurile noastre și trebuie comunicate, ca ceilalți să ne cunoască cu adevărat. Autentic. Iar autenticitatea este o premisă foarte bună pentru câștigarea încrederii. o          Să comunicăm proactiv – adică să gestionăm obiecții sau obstacole înainte că acestea să apară. Și, să răspundem la întrebări înainte că acestea să fie puse, că să prevenim probleme și crize iminente. Asta nu înseamnă că trebuie să supra-analizăm toate conversațiile noastre și să fim obsedați de toate variațiile care pot sa apară ci, să anticipam obiecții și, acolo să venim cu soluții preventive. Și iată cum, în pași relativ simpli și sistematic făcuți, putem transforma asertivitatea într-un fel de a fi în conversațiile noastre și, mai mult de atât, vom fi autentici și congruenți cu noi înșine, susținandu-ne valorile și principiile fundamentale.  

November 01, 2021

CITESTE MAI MULT

De ce renunțăm să mai fim asertivi ?(I)

De ce renunțăm să mai fim asertivi ?(I)

By Camelia Gheorghiu

Tagged in Leadership , Dezvoltare personala , Eficienta , Inteligenta emotionala

Asertivitatea este, fără dubiu, o soluție pentru o bună comunicare. Elegantă, directă și clară. Te ajută să iți susții opinii, convingeri, idei, emoții într-o manieră constructivă, ținând cont de punctele de vedere și sentimentele celorlalți. Stein și Book oferă o definiție elaborată și clarificatoare: “ Asertivitatea este constituită din trei componente de bază: Abilitatea de a exprima sentimente de bază ex: acceptarea și exprimare furiei Abilitatea de exprima convingeri și idei în mod deschis (abilitatea de a exprima cu voce tare opinii, de a fi în dezacord și de a lua atitudine, chiar dacă este dificil din punct de vedere emoțional și chiar dacă asta presupune unele dezavantaje) Abilitatea de a lupta pentru propriile drepturi (a nu le permite celorlalți să te deranjeze sau să profite de tine). Asertivitatea ne ajută, de multe ori, să definim puncte de vedere, valori și principii fundamentale, de asemenea să evităm conflicte, blocaje, să consolidăm relații, să facilităm procese. Adevărul este că se crează un context foarte frecvent pentru aplicarea sa sau…alegerea unei alternative, mai puțin fericite, însă des întâlnite ca reacții: agresivitate, directă sau pasivă sau, la polul opus, alegerea submisivității: “ Capul plecat, sabia nu-l taie” reprezintă încă pentru mulți o convingere limitativă la care subscriu facil, în acțiunile lor. Sau variații pe temă: “Ce să-i faci, asta e viața!”, “Cu șefii nu te pui”. “Așa e în toate firmele” pe scurt, soluții “analgezice” pentru a sta "cuminte-n banca ta” și a nu-ți exprima punctul de vedere, când consideri că ți se încalcă drepturi sau valori fundamentale. Realist vorbind, asertivitatea chiar este o exprimare de curaj. Pentru că s-ar putea să deschizi conflicte, să pierzi beneficii, să periclitezi relații sau poate chiar mai rău, uneori să-ți pierzi job-ul. În același timp, asertivitatea este o exprimare de empatie. Să ai considerație pentru ceilalți din punct de vedere a scopurilor lor, a valorilor, emoțiilor, sentimentelor. Fără să judeci omul ci doar situația și să încerci să găsești soluții de tip win-win. Aceste aspecte se cunosc, se apreciază ca fiind utile și totuși, dacă întrebi într-un cerc restrâns de prieteni/colegi, un cadru în care să poți miza pe răspunsuri autentice, vei constata că mulți, după câteva inițiative asertive de a depăși situații sau de a rezolva probleme/ conflicte, au renunțat la acest bun obicei. Personal, am constatat asta la cei din jur și am întrebat de ce. Răspunsurile au fost în următorul registru: „ Nu merită, nu m-a ajutat asertivitatea prea mult până acum” “Asertivitatea este o teorie frumoasă...și atât! În realitate, oamenii se luptă doar pentru interesele proprii și nu sunt interesați să găsească o cale de mijloc” “ Asertivitatea..nu e pentru lumea noastră! Trăim în junglă” …” Asertiv?! Pe bune?! N-ai cu cine..."  și exemplele pot continua. M-am uitat la propriile experiențe în care am ales să fiu asertivă. În primul rând, implică ceva efort să o aplici, să fim sinceri, nu ne vine natural. Știu foarte puțini oameni asertivi în mod nativ. E o tehnic, învățată, în cele mai multe cazuri. Marea majoritate dintre noi, am fost învățați în școală și în familie să fim combativi sau submisivi.  Exista prea puțini părinți și dascăli înțelepți care să te îndrume cum să iți susții punctul de vedere cu fermitate și empatie, în același timp. În al doilea rând, nu a dat rezultatele scontate, de multe ori. Adică în loc să aplaneze și să faciliteze procesele în care eram implicată alături de alții, mai rău au escaladat lucrurile și reacțiile au fost orice numai elegante și constructive, nu. M-am izbit de multă reactivitate. Și, de obicei, această reactivitate te dezamăgește în astfel de situații până la punctul în care decizi, ca mulți alții, să nu mai fii asertiv. Dacă decizi să privești lucrurile detașat și analizezi mai multe exemple de caz, vei constata că aplicarea acestui concept, care se constituie concret într-un principiu de interacțiune, urmează în linii mari cam aceeași paradigmă. Dacă ai de-a face cu oameni maturi emoțional (și să fim serioși, parca nu sunt prea mulți în nici o agendă personală), poți să speri la o rezolvare amiabilă și, în aceste cazuri, asertivitatea chiar este o soluție eficientă. Daca nu, e de așteptat să vedem fel de fel de reacții. Nervi, jigniri, acuzații, pierderi de beneficii, de relații și nu numai. Cred că cel mai important criteriu de analiză este perspectiva de timp: pe termen scurt sau mediu, da, uneori, este foarte posibil să pierdem abordând această tactică, în încercarea de a obține maxim de beneficii, pentru toate părțile implicate. Pe termen lung, însă, nu pierdem. De ce? Pentru că asertivitatea, dincolo, de a fi doar o soluție de comunicare și facilitare, este un statement personal. Este un fel de a fi și a acționa, afirmându-ți mereu identitatea. Valorile. Principiile fundamentale. Ideile personale. Tu însuți, în esență. Este o dovadă de curaj și de iubire de sine. Fiecare are propriile lui provocări, din această perspectivă. Sunt examene de viață pe care, dacă nu le trecem, revenim din nou și din nou la “restanțe”, până când le luăm. Și, abia apoi trecem la următorul nivel. Dacă toată viața lași ochii în jos și nu iți susții punctul de vedere, puțin probabil să te ia cineva în brațe, ca adult și să acționeze în numele tău. Și dacă ar face-o cineva, nu te-ar ajuta cu nimic să evoluezi. La polul opus, agresivitatea îți crează doar probleme și disfunctionalități în toate relaționările. Așadar, indiferent de numărul de bătălii pierdute și câștigate, asertivitatea este o abilitate de practicat permanent, că parte a vieții noastre. Și merită să o exersăm până devine obișnuință. Continuarea articolului

November 01, 2021

CITESTE MAI MULT

Lipsa asumării - cancerul oricărei forme de progres

Lipsa asumării - cancerul oricărei forme de progres

By Madi Radulescu

Tagged in Eficienta , Competente manageriale

Când discutăm despre asumare este, de obicei, prea târziu pentru că efectele lipsei asumării se văd deja în efectele deciziilor pe care le iau niște oameni care nu-și asumă răspunderea până la capăt. Lipsa asumării nu este un fenomen tipic conducerii societății, politicienilor sau celor numiți de aceștia. E un fenomen care se întâlnește și în organizații foarte performante, în companii competitive, în locuri în care ai pretenția că oamenii sunt antrenați pentru a lua decizii de calitate care să ia în calcul un set mai complex de criterii în afara unui obiectiv personal, strict. Zilele acestea ne-au explodat în față consecințele a zeci de comportamente și decizii în care asumarea responsabilității pare că lipsește cu desăvârșire. Sunt vizibile și ne afectează pe toți. O strategie de protejare a sănătății populației complet lipsită de coerență, cu schimbări contextuale care ne convin până la un anumit moment pentru că dau posibilitate societății să respire puțin, dar care nu servesc nicicum scopului declarat de protecție a sănătății publice. O strategie răspuns la scumpirea energiei care se va dovedi dacă este populistă sau nu foarte curând și pe care o vom regăsi cu toții având efecte în inflație. O strategie de sprijin a unei categorii defavorizate, cei care sunt remunerați cu salariu minim pe economie, fără însă a lua în calcul efectele pe care le produce în mediul privat și fără a avea o consultare adecvată cu acesta. Putem găsi foarte multe exemple similare și în companii. Lipsa de asumare se arată, simplu, când ieși din sala de ședințe și te întorci la echipa ta cu un mesaj care nu susține mai deloc decizia la care tocmai ai participat. Sau dacă din orice fel de motiv lucrurile nu pot fi duse până la capăt, proiectele trebuie amânate sau regândite iar ceea ce faci tu este mai degrabă să demonstrezi de ce nu se poate sau să justifici de ce nu s-a putut, în loc să cauți o nouă soluție. Și multe, multe alte exemple în care cei care conduc parcă se bagă mai degrabă sub masă decât să-și asume rolul cu integritate și curaj. Cum apare lipsa de asumare? Orice am crede, lipsa de asumare este rareori intenționată. De cele mai multe ori, aceasta apare din cauza unei alte probleme fundamentale care nu este conștientizată sau care nu este rezolvată și se perpetuează până când produce efecte dezastruoase: de exemplu, lipsa clarității asupra rolului, resurse limitate, o strategie deficitară sau obiective nerealiste. A fost publicată acum câțiva ani în limba română o carte celebră: ”Fabulă pentru lideri: cele cinci disfuncții ale unei echipe” de Patrick Lencioni. Personal, aș propune republicarea unui tiraj și trimiterea aceste cărți oricărei persoane cu funcție de conducere din administrația centrală și locală, Guvernului (oricare ar fi acesta), oricărei echipe de management. Explică într-un mod plăcut, abordabil și ușor de înțeles, sub forma unei povești, cum putem rata cu consecvență orice fel de obiective ne propunem, dacă întreținem în modul nostru de gândire și de lucru cele cinci disfuncționalități. Prima și cea mai gravă este lipsa de încredere. E foarte greu de afirmat că, în cele 23 de guverne din ultimii 30 de ani, a existat vreodată încredere reală între cei care au compus Guvernul. Chiar și cu membri ai aceluiași partid. E foarte greu de afirmat că, vreodată, angajații vreunui minister au avut încredere sau au susținut pe ministrul lor, cu adevărat. Lipsa de încredere generează lipsă de transparență, încurajează formarea de grupări, tot felul de bisericuțe în care, de multe ori, putem afirma că oamenii pot fi mânați și de bune intenții. Asta ca să ne ferim de generalizări și să picăm în capcana: ”toată lumea e la fel, nu se va schimba nimic niciodată!” Cea de a doua sursa este lipsa capacității și disponibilității de a avea o dezbatere reală, constructivă. Ceea ce vedem este că, atunci când se ajunge la dezacord, este ”my way or the highway!”. Sunt foarte puțini capabili de negociere și de aliniere adevărată în grupul de oameni care conduc România la această oră. Și asta pentru că, pur și simplu, nu există un obiectiv comun, un obiectiv strategic de țară care să dea sens negocierilor și discuțiilor constructive. Soluționarea unui conflict este, de cele mai multe ori, despre compromis și nu despre soluție, este despre a câștiga cât mai mult în defavoarea celuilalt și a arăta propriul unghi de vedere și nu despre a genera un rezultat de bună calitate. Lipsa de asumare este o directă consecință a lipsei de angajament față de concluziile la care se ajunge după orice fel de dezbatere sau negociere. Nici nu mai contează calitatea concluziei sau a deciziei atât timp cât punerea ei în practică depinde mai degrabă de a te strecura printre răzgândeli și bâlbe, prin reconsiderări și reconfigurări ale deciziei inițiale. Te trezești că ai participat la ceva și ar trebui să pui în practică altceva aflând din presă, Facebook sau de pe culoare. Lipsa de coerență în decizie și implementare creează un cerc vicios al lipsei de asumare. Ce vedem întâmplându-se în viața de zi cu zi a marilor domenii de interes, în sănătate, în educație, transporturi sau oriunde altundeva în economie, sunt doar rezultatele celor de mai sus. Aș mai adăuga o sursă și o consecință, în același timp, a lipsei de asumare. Rezultatele obținute sunt departe de potențialul real. Șansele de reușită sustenabilă sunt dinamitate zi de zi, iar progresul devine o noțiune abstractă și foarte teoretică, în care mai cred foarte puțini. Iar aici sunt câteva cauze foarte clare. Și nu afirm eu acest lucru, ci sunt cercetări empirice făcute pe zeci și zeci de echipe care spun același lucru: obiectivele personale înguste care primează în fața unui obiectiv comun contribuie major la menținerea unei stări în care asumarea responsabilității nu este o regulă, ci mai degrabă o excepție. Fuga după bani și după carieră îndepărtează orice fel de echipă de la potențialul unui rezultat de succes, indiferent unde activează acea echipă: companie mică, mare, administrația locală sau centrală sau chiar o echipă de fotbal. Și, nu în ultimul rând, marele EGO al celor care ajung în funcții de conducere. A conduce fiind condus de propriul EGO în fața oricărui alt interes comun este ca și cum te-ai sui la volan legat la ochi. Șansele de a nimeri în șanț, în stâlp sau de a accidenta pe altcineva sunt majore.   Articol preluat din spotmedia.ro

October 11, 2021

CITESTE MAI MULT

De ce iubim generația Z ?

De ce iubim generația Z ?

By Camelia Gheorghiu

Tagged in Training , Bune practici , Corporatie , Inovare , Eficienta , Inteligenta emotionala , Blended learning

Zilele tecute a avut loc o conferință importantă organizată de Cariere și HR Manager cu tema “FAST FORWARD. ORGANIZAȚIA VIITORULUI THE FUTURE OF EMPLOYEE EXPERIENCE” despre tendințele mediului viitor de lucru, în contextul afluxului semnificativ de generație Z în companii. Cu aceasta ocazie, Diana Voicu a avut o intervenție  pragmatică și foarte inspirată despre ceea ce are bun această generație, cum putem să valorizăm la maxim lucrul cu ei, ce îi motivează și care sunt avantajele lucrului cu generația Z, din perspectiva unui proiect de succes pe care îl derulează de câțiva ani. “ Schimbul de generații  este alături de uriașul val de work from anywhere  și cel de de digitalizare, un trigger  de transformare  a mediului de lucru”, spune Diana, referindu-se la acești tineri care acum pășesc cu entuziasm și încredere în mediul profesional.  Alături de ei, și-a petrecut mult timp în ultimii 4-5 ani, în proiecte dedicate lor, cum este și EY Express, un proiect amplu marca Ernst & Young prin care se angajează anual foarte mulți tineri din generația Z. Modul în care se derulează îmbină perfect partea de learning și testare, ceea ce a determinat chiar de la început un engagement solid și o inducție rapidă. Cu alte cuvinte o soluție sigură cu zero erori de angajare. Principii de lucru care au susținut acest fapt:   • Full contact: Chiar de la început, acești tineri sunt expuși mediului real de lucru, colaborând cu minim 20-30 viitori colegi, angajați deja ai corporației EY, astfel că ei află foarte multe informații care țin de jobul lor și de cultura companiei, din comunicarea cu acești colegi și apoi concret în micile proiecte în care sunt implicați. • 100% learning : Axat pe învățare, deși la bază este vorba de un assement center. Și asta pentru că acești tineri vor să învețe mereu ceva nou, să se descopere pe ei înșiși, să afle structurat ce competențe au nevoie să își dezvolte, să li se creeze medii colaborative, cu feedback individual. Curiozitatea și competitivitatea sunt factori motivatori pentru ei, așa că tot acest proces de learning îl mențin viu, dinamic. • 100% fun: cu ei trebuie să fii creativ și să le oferi un mod cât mai distractiv și mai plăcut de a învața și de a lucra. Aspect firesc, dacă te gândești la cât de mult au investit părinții lor în a le crea o copilărie veselă și lipsită de griji. Care a fost rețetă de succes a Dianei în acest proiect?  A sintetizat-o sub forma a 6 lecții utile pentru un lucru eficient cu generația Z: 1. Me în centre : să se simță centrul atenției, ascultați și cu interes real asupra lor 2. Learn effortlessly : să li se prezinte informațiile într-un mod ușor de asimilat 3. Pain & Gain : le plac provocările 4. Play & have fun : să fie distractiv, iubesc o atmosferă veselă, degajată 5. Right choice 4 me? : Să li se dea mereu motive să se simță cei mai potriviți acolo unde sunt 6. Networking la puterea 10 : Iubesc networking-ul, așa că doresc să li se creeze ocazii de a lucra împreună la proiecte și de a împărtăși rezultate și concluzii personale. O abordare de succes deja demostrată care poate fi un model de aplicat și în alte companii care încă se gândesc poate cu rezerve la angajarea de altfel inevitabilă a generației Z. Ei sunt viitorul nostru așa că cea mai bună cale este aplicare unor soluții deja testate si funcționale: https://www.youtube.com/watch?v=GK_Hb9l9lTc&list=PLNGLjQ9A4sXqKKSYb9qU3W4vGOZfU2Om6&index=10  

April 27, 2021

CITESTE MAI MULT