Blog

Despre wellbeing, cu Luiza Stefan

Despre wellbeing, cu Luiza Stefan

By admin

Tagged in Bune practici , Dezvoltare personala

Ce este WellBeingul? Deși poate părea ceva nou apărut sau un alt trend la modă, de fapt wellbeingul există din cele mai vechi timpuri, de pe vremea în care oamenii au putut să documenteze, în imagini și scris, experiențele lor de viață. Privit mai degrabă prin prisma aspectelor fizice, de sănătate, wellbeingul (confundat uneori sau doar suprapus cu termenul de wellness) din epocile îndepărtate se referea la un stil de viață ponderat, care promitea o viață eternă lipsită de orice probleme. În acele timpuri îl putem observa manifestat prin ritualuri, diete (perioadele de post), sport (lupte), abstinența sexuală, contemplare, dezbateri, rugăciune, meditație, respirație ritmică, posturi corporale (yoga) sau arte marțiale.   Cum traducem termenul În strădania de a integra lingvistic conceptul, l-am găsit des pomenit în termeni precum bunăstare, stare de bine, prosperitate, satisfacție, bine cu tine. Personal rezonez cu ”bunăstarea”, termen pe care îl voi folosi în continuarea articolului, ca să știm cu toții la ce mă refer.   Ce cuprinde acest concept Cercetătorii ne fac viața mai un pic mai grea și nu pică de acord când vine vorba ce să cuprindă această bunăstare. Unii abordează exclusiv aspectul de boală/sănătate, cu accente majore pe sănătatea mentală și urmărirea unor parametri optimi de greutate. Alții urmăresc doar conotația economică, măsurând PIB-uri sau alți indicatori macro. După cum există și alții care separă bunăstarea la locul de muncă față de cea personală, sau latura corporală, de cea psihică și spirituală. Indicatori de bunăstare Personal prefer o abordare holistica - 3600. Nu cred că putem reduce omul la câte kilograme are sau cum a trecut prin diverse situații traumatizante. Nu cred că suntem nici niște simpli executanți de task-uri care, însumate și analizate, sau niste totaluri reprezentate în grafice. Și nici că bunăstarea este rezervată unei categorii exclusiviste de populație, unde aspectul financiar sau spiritual primează. Din toate modelele analizate, se evidențiază 8 arii majore care ar putea oferi acea abordare holistică de care spuneam. Imaginează-ți că viața ta este o mașină ale cărei roți au câte 8 camere de aer. Unele sunt mai umflate, altele mai puțin. Însă mașina nu poate să te ducă la destinațiile dorite dacă nu are toate roțile în regulă. Poți face și tu exercițiul de a observa cât de bine stai la aceste capitole.   Iată câteva detalii ale fiecărei arii majore: Fizic - bunăstarea fizică înseamnă să ai o viață echilibrată din punct de vedere al tuturor parametrilor de sănătate: durata și calitatea somnului, calitatea hranei, frecvența și intensitatea exercițiilor fizice, nivelul de stres, absența unor rutine nesănătoase (consumul de alcool, droguri, tutun etc). Emoțional - atingem bunăstarea emoțională atunci când suntem în contact cu toate trăirile vieții noastre, știm cine suntem și ce valori avem, trecem cu bine orice situație pe care viața ne-o aduce. Nu este vorba despre a nu lua în considerare provocările vieții, ci de o modalitate sănătoasă, asertivă, prin care poți să îți experimentezi, comunici și gestionezi cele mai profunde emoții - furia, tristețea, iubirea, bucuria, frica sau fericirea. Spiritual - include abilitatea de a găsi pacea și armonia proprie în relația cu viața însăși. O zonă de bunăstare spirituală înseamnă că ești în alinierea valorilor proprii cu înțelegerea despre soartă și scop. Fie că vorbim de religie, fie de filosofie, sau de căutarea unui loc de muncă în acord cu acele valori, ideea de bază este să fii într-un flux vital, care îți creează un sentiment de împlinire a ființei tale. Intelectual - ai idei puține și fixe sau explorezi mereu în căutarea unei noi experiențe de învățare? Bunăstarea este undeva la intersecția acestora două. Ai nevoie de stabilitate ca să îți poți clădi expertiza într-un anumit domeniu. Căutăm validare și dorim ca deciziile noastre să fie cât mai bune. Dar este nevoie și de o stare de curiozitate, de o minte deschisă spre potențial și ”ce-ar fi dacă”. Noroc cu descoperirea plasticității neuronale - care a deschis drumuri necunoscute până atunci unor oameni ale căror premise nu indicau învățare și dezvoltare. Financiar - nu, nu este despre suma de bani pe care o ai sau o primești în schimbul muncii tale. Această arie privește relația noastră cu banii. Știm oameni bogați și nefericiți, care chiar și-au pus capăt zilelor? Dar oameni săraci și fericiți, cu familii armonioase și permanent cu zâmbetul pe buze? Știm, asa-i? Gradul de bunăstare de aici spune mai mult despre potențialul nostru de a ne gestiona resursele proprii și despre abilitatea noastră de a le investi eficient și eficace. Timpul, energia, pasiunea, abilitățile vocaționale, competențele profesionale, motivația și dorința sunt, de fapt, adevăratele noastre valori ”bugetare”. Fără ele banii ori nu vin, ori se duc la fel de repede cum au venit. Social - omul este ființă socială. Cu riscul de a fi plictisitoare subliniez acest fapt, atât de bine cunoscut, că parcă uităm de el. Nu facem nimic doar pentru noi înșine, ci hrănim toate relațiile pe care le avem - cu partenerii nostri de viață și/sau cu copiii, cu familia extinsă, cu prietenii, colegii, șefii sau partenerii de diverse activități. Suntem membri în nenumărate grupuri și avem diverse roluri în care, cu cât ne simțim mai bine și oferim mai multă valoare, conexiune și recunoștință, cu atât aducem mai multă bunăstare. Direcția bunăstării este mereu de la individ la grup. Atunci când vrei să întemeiezi relații prospere din care doar să profiți, acele legături sunt la fel de perisabile ca pânza unui păianjen. Ocupațional - aici se încadrează cel mai bine mult-râvnitul echilibru dintre muncă și viață. Cu toții ne dorim ca modul în care muncim și trăim, prin cine este fiecare ca persoană, ca spirit, ca rol, să lase o amprentă în lista vieții. Dorim să contribuim, să avem un impact bun, să construim și să lăsăm ceva după noi. Că sensul vieții are sau nu o formă profesională de manifestare, bunăstarea ocupațională înseamnă mai mult înțelesul și direcția pe care tu o dai lucrurilor pe care le faci. ECO-bunăstarea - un domeniu în care sper că vom acționa cu din ce în ce mai multă responsabilitate. Da, este greu să faci alegeri care să împace toate părțile, dar nici nu cred că înțelegem ce consecințe colaterale creăm: de exemplu aglomerările urbane, dincolo de un loc de muncă mai bun, au ca efect nedorit un aer poluat pe care copiii tăi îl vor respira. La nivel macro suntem de departe cea mai distrugătoare specie a planetei, deși suntem cea mai slab reprezentată numeric. Să strângi după tine unde călătorești, să strângi în comunitatea ta, în loc să aștepți primăria, să îți educi copiii în același spirit de economie, reciclare și respect pentru măreția naturii sunt câteva soluții foarte simple pentru fiecare. Deci, cum sunt roțile mașinii tale? Sursă foto: https://www.oola.com/ Surse de inspirație: https://www.weforum.org/agenda/2015/11/a-history-of-well-being/ https://www.wiley.com/en-us/Wellbeing%3A+A+Cultural+History+of+Healthy+Living-p-9780745629148 https://www.oups.org.uk/featured-articles/an-historical-perspective-on-wellbeing https://www.researchgate.net/publication/333360806_A_Short_History_of_Wellbeing_Research https://frdelpino.es/investigacion/en/category/01_social-sciences/02_world-economy/03_human-development-world-economy/?lang=en

September 08, 2021

CITESTE MAI MULT

Despre empatie și încredere

Despre empatie și încredere

By Camelia Gheorghiu

Tagged in Leadership , Dezvoltare organizationala , Dezvoltare personala , Competente de comunicare , Inteligenta emotionala

Avem nevoie de empatie și de încredere. Să primim și să oferim, în mod echilibrat. Relatiile umane trainice, indiferent că vorbim de cadrul familial, social sau profesional cer empatie și încredere. În mediul de business sunt fundamentele pe care construim atât coeziune cât și sinergie în atingerea unor scopuri profesionale și a unor obiective stabilite. Sunt angajați care aleg să plece din posturi bune datorită unui climat lipsit de încredere. Lipsa integrității, a consecvenței în comunicare, lipsa de claritate în formarea cerințelor și a obiectivelor, lipsa unei culturi sănătoase și multe alte cauze. Oricât de bine ți-ar fi la început și oricât de satisfăcător ar fi pachetul de beneficii, la un moment dat stresul creat de lipsa de încredere este atât de mare încât iți dai seama că s-ar putea să plătești cu propria sănătate sau sacrificandu-ți viața personală, pentru că nu mai ai spațiu mental și emoțional să te bucuri de nimic, în timpul liber. Dar...ce înseamnă încredere? Am cules câteva parereri la un eveniment recent MMM Consulting: “Încredere înseamnă  deschidere și ​libertate” “Încredere înseamnă să mă simt în siguranță“ „Simt încredere când managerul nu face micro-management cu mine” “Încredere înseamnă să nu iți alegi cuvintele cu grijă și să ai teama de a fi judecat”. “Încredere înseamnă transparență și siguranță” “Încredere simți când ai certitidinea că ai fost înțeles” “încredere înseamnă că îmi permit să fiu vulenarbil, fară să supor consecințe din asta” “Încredere= Fără măști” “Încredere e acolo unde oamenii își permit să fie creativi, nu obedienți. Unde greșeala nu e taxată cu avertismente, penalizări sau poate și mai rău.” În ce fel de oameni avem încredere, mai ales în mediul profesional ? Aproape la unison, am primit aceste răspunsuri: “În oamenii care știu bine ce fac, sunt buni profesioniști” “Își aliniază comunicarea cu faptele” “Demostrează un caracter integru, sunt consecvenți și perseverenți în tot ce fac” “Își asumă deciziile, erorile și se implică serios în munca lor”   De obicei, când oamenii sunt din acest registru, încrederea se construiește natural, nu este necesar vreun efort conștient, în mod special. Deși în teorie lucrurile par simple și clare, în practică apar paradoxuri. Poate cel mai mare paradox este faptul că deși toți oamenii sau marea lor majoritate își doresc să aibă relații de încredere cu cei care bifează comportamentele de mai sus, uită de reciprocitate. Că să ai o relație de încredere, nu doar celălalt trebuie să demonstreze încredere, ci și tu, cel care ceri asta. Pe cât ești de exigent cu ceilalți, ar trebui să fii și cu tine. Să ai aceleasi standarde. De prea multe ori însă vedem/trăim standarde duble. Cerem celorlalți foarte mult iar nouă puțin, acordându-ne multe circumstanțe atenuante: “Eram obosit și am uitat să îi trimit ce i-am promis”, “Eram nervos, ce era să fac, lasă-l să se învețe minte”, “Nu am putut să mă țin de cuvânt, că s-au schimbat lucrurile între timp”….și lista poate continua indefinit, sună oricum foarte familiar pentru noi toți… Oricâte scuze am avea, nu ajută la nimic, situațiile pot degenera de la dezamăgire până la conflict în multe forme iar rezultatul este unul simplu și trist: lipsa de încredere, în cele din urmă. Bariere puse. Condiționări noi. Prudență. Anularea unor inițiative și proiecte noi. Un alt mare paradox este lipsa încrederii în sine. Poate fi încredere de sine scăzută sau chiar stimă de sine scăzută. Și asta ne va face să nu spunem de multe ori ce gândim. Exemplu clasic, cu ședințe în care multă lume tace la diverse intrebări adresate tuturor și apoi în pauze apar tot felul de comentarii pe la colțuri legate de subiectul întrebărilor lăsate fară răspuns în ședință. Ne e teamă de consecințe? Ne e teamă că poate nu e relevant ce spunem? Nu avem destule date? Oricum ar fi, neîncrederea crește și asta nu crează o premisă productivă pentru nimeni din compania respectivă. Posibile soluții? Dezvoltare personală luată în serios la nivel individual, cu lucru pe stima de sine și încredere de sine, comunicare deschisă, exprimarea cu asertivitate a nemulțumirilor. Ajută asta întotdeauna? Din păcate, nu. Dacă avem de-a face cu manageri care nu au maturitate emoțională și devin defensivi la fiecare feedback care se dovedește a fi” ne-laudativ” la adresa lor, nu ajută nici un demers, oricât de diplomat și elocvent. Ba dimpotrivă.  Însă, merită încercat, cel puțin o data. Uneori avem și surprize plăcute. Un alt paradox este că nu legăm în mod natural încrederea de empatie. Nu poți crea încredere și avea parte de încredere, fară empatie. Fară să te pui serios în “papucii” ceilalt și să te gândești cum se simte, ce așteptări are și care este contextul în care se găsește. Și să iți oferi în mod sincer sprijinul să îl ajuți, daca poți. Angajații cer empatie de la managerii lor. Pe bună dreptate. Însă încearcă oare toți să înțeleagă pe deplin contextul unui manager? Că poate are perioade cu nopți de insomnii, încercând să găsească soluții? Că responsabilitatea este foarte mare și cerințele presante?!... Managerii, la randul lor, încearcă și uneori chiar reușesc să arate empatie. Aceasta ajută foarte mult în fiecare echipă și mulți dintre ei au început să înțeleagă acest lucru, în ultimii ani. Și este o lecție greu de învățat pentru că marea majoritate sunt directivi, axați pe obiective și rezultate. Nu au empatia ‘în sânge’, nu e o trăsătură naturală. E mai degrabă o abilitate dobândită în timp dar care este recompensată cu relații coezive și un plus de motivație pentru toață lumea. Și la final de lună, cu rezultate mai bune de business. După cum spune Simon Sinek, dacă leaderii și-ar conduce oamenii cu empatie și perspectivă, într-o atmofera de vulnerabilitate asumată, în care principala precupare ar fi să-și să trateze oamenii din echipe că pe ființe umane, pe care dacă ii sprijină în mod consecvent, ar realiza că ar obține de la ei de o mie de ori mai mult decât să-i “stoarcă că pe niste prosoape”, să fie cât mai productivi. Empatia este așadar o premisă a încrederii. Ce putem face însă pentru a deveni mai empatici? Brene Brown are un discurs memorabil despre empatie, merită urmărit până la capăt. Ea spune că asumarea vulnerabilității, curajul și compasiunea sunt ingredientele cheie ale empatiei. Curajul l-a definit nu ca pe un sinonim al vitejiei ci ca puterea de a te arăta lumii imperfect și, în același timp, mulțumit de imperfecțiunea ta, pentru că este realitatea ta și nu o imagine socială dezirabilă. Compasiunea sau blândețea față de noi înșine ne va ajuta să fim mai blânzi și cu ceilalți și să-i eliberăm de ‘celebrele’ judecăți de valoare de care încercăm să ne îndepărtam cât putem, cel puțin noi cei care am înțeles că sunt superficiale și neproductive. Iar vulnerabilitatea, ca bază de conexiune reală, esențială empatiei, ne ajută să fim autentici, să fim în contact cu emoțiile noastre, ca mai apoi să putem simți și emoțiile celorlalți. De multe vedem oameni (putem fi și noi printre ei:) care și-au tot reprimat emoțiile negative sub imperiul unui autocontrol impus cu strășnicie și poate i-am admirat, însă constul acestui efort este reprimarea emoțiilor pozitive, în egală măsură. Nu putem fi selectivi. Nu putem alege să stopăm tristețea, furia, rușinea și să manifestăm doar bucurie, recunoșțință, bunătate, entuziasm. Și ce se întâmplă, in timp?... La un moment dat, devenim incapabili să simțim și să exprimăm emoții, suntem că niște roboței care nu mai sunt conectați la viață. Și acesta este un tablou foarte trist cu oameni care ajung în depresie, nu își mai găsesc sensul și s-ar putea să caute emoții artificiale, într-o modalitate foarte toxica pentru ei. Iată și materialul video: https://www.youtube.com/watch?v=iCvmsMzlF7o ​Un exerctiu simplu, de antrenare a empatiei, propus de Luiza Ștefan, pentru că empatia la fel ca și condiția fizica, nu se crează din discursuri motivaționale, ci din rutine sănătoase, ar fi următorul: Să ne creem obiceiul că la un anumit interval de timp, să notăm experiențele care nu demostrează empatie din partea noastră Să punctăm specific comportamentele avute și emoțiile simțite Să ne punem întrebarea : „Cum aș fi putut să mă comport diferit?“ , împreună cu o motivație solidă Să raspundem la: “Cum aleg să mă comport în viitor într-o situație similară”? Dacă toate lucrurile acestea vor fi notate, subconștientul notru vă fi ‘notificat’ indirect să ne ofere noi soluții și noi motivații de a fi empatici cu adevărat. Cu bucurie și convingere, nu dintr-un sentiment de constrângere dat de un comportament dezirabil sau o normă socială. O altă soluție practică, propusă tot de Luiza, vine să completeze propunerea anterioară ar fi practicarea ascultării active, în 3 pași: Auzire Rezonanță (simți ce simte celalalt) Înțelegere sistemică (încadrezi totul într-un sistem, înțelegând contextul creat). Într-o altă perspectivă însă cu efect similar, practicăm empatia întăi COGNITIV, înțelegând ce s-a întâmplat și cum gândește celălalt și chiar anticipandu-i nevoile și modul de exprimare, apoi EMOȚIONAL, conectăndu-ne la emoțiile sale specifice ( teamă, rușine, dezamăgire, furie) și în cele din urmă practicând empatia de COMPASIUNE în care ne arătăm disponibilitatea și dorința reală de a ajuta. Până la urmă, empatia este unul dintre pilonii de bază ai inteligenței emoționale, așa că avem toate motivele să o analizăm, să o practicăm și să dezvoltăm înțelegere profundă asupra sa. ​

May 20, 2021

CITESTE MAI MULT

Ce să faci dacă vrei să te gândești la o reconversie profesională, cu Madi Rădulescu

Ce să faci dacă vrei să te gândești la o reconversie profesională, cu Madi Rădulescu

By Madi Radulescu

Tagged in Bune practici , Leadership , Inovare , Dezvoltare personala , Antreprenoriat , Cursuri leadership

Vă gândiți la o reconversie profesională? Să schimbați domeniul, să porniți un business sau să deveniți freelancer? Aflați cum! Vă gândiți la o reconversie profesională? Poate că v-a dat prin cap că ați lăsa totul baltă și… v-ați apuca de altceva. Poate, sunteți de multă vreme inspirați de o idee, de o persoană pe care o admirați și, vă gândiți că ați putea face și voi o astfel de schimbare… Să schimbați complet domeniul de activitate, să porniți un business mic, să deveniți freelancer și să lucrați complet de acasă sau de pe unde vă doriți, scăpând de rigorile unui serviciu cu o activitate care a devenit rutinieră și care nu vă mai oferă prea multe satisfacții… Sunt multe motive pentru care oamenii se pot gândi la o reconversie profesională. Studii făcute în ultimii ani arată că motivele, cel mai des menționate de către cei care vor să facă o schimbare de carieră, sunt legate de aceste câteva aspecte: mai mulți bani: 47% mai puțin stres: 39% un mai bun echilibru al vieții personale cu viața profesională: 37% o nouă provocare: 25% un domeniu care să pasioneze mai mult decât cel prezent: 23% Beneficiile căutate sunt legate mai degrabă de împlinirea personală și, aici este un punct la care vă invit să reflectați: deși motivul principal pentru care oamenii spun că doresc să schimbe cariera sunt banii, ceea ce raportează după schimbarea de carieră, marea majoritate a celor ce au făcut-o, nu prea are legătură cu banii. 77% spun că au fost mai fericiți, 75% că au avut mai multă satisfacție și 69% mai multă împlinire. Stresul pare să fie mai mic pentru 69% dintre cei care au raspuns studiului. Acestea sunt aspectele care le-au dat posibilitatea, unora dintre ei, de a câștiga și mai mulți bani. Una peste alta, indiferent care sunt motivele pentru care ați lua în considerare o reconversie profesională, structurez mai jos câteva arii de reflecție la care, ar fi nevoie să găsiți răspuns înainte de marele pas. Schimbarea de carieră vă va schimba rutinele și obiceiurile zilnice, vă va solicita într-un proces de învățare și adaptare care poate fi dificil, vă va schimba structura și obiceiurile de a vă cheltui banii și, eventual, de economisire, va putea produce un altfel de stres, atât vouă cat și celor din familia voastră. De aceea, e bine să fiți pregătiți atât mental cat și emotional. Te gândești la o reconversie profesională? Primul pas: definește succesul În mod traditional succesul are legătură cu situația financiară și cu creșterea în statut social. Această gândire se bazează pe competitivitate și mai puțin pe contribuție. Sau pe alte aspecte foarte importante ale vieții. Reorientarea profesională poate avea legătură cu banii. Dar succesul nu are legătură doar cu banii și, cum efortul de adaptare la un nou mod de viață și la noi cerințe poate fi mare, vă invit să vă gândiți și la alte definiții ale succesului. Banii, mai ales la început, vă pot lipsi sau, dacă începeți o cariera antreprenorială, chiar e nevoie de investiții personale adică, să aduceți bani de acasă. Sunt multe nuanțe ale definiției succesului. De exemplu: Succesul este despre a face tot ce poți tu mai bine în noul rol, învățând în fiecare zi câte ceva… Succesul este despre a fi capabil să-ți stabilești obiective concrete, pe un termen rezonabil de timp care, să îți dea sentimentul că ești în direcția potrivită. Succesul poate fi legat de capacitatea ta de a face diferența între nevoile tale și dorințele tale și apoi, în a le transforma în șanse de învățare sau în proiecte concrete. Succesul poate fi o nouă înțelegere a felului în care poți echilibra toate ariile vieții tale, făcând lucruri cu pasiune chiar dacă rezultatele nu vin imediat. Succesul poate fi ca în noul rol să înveți să spui nu cu mult mai multă claritate și asertivitate. Succesul poate fi dat de depășirea temerilor inerente oricărui început. Succesul poate fi despre a învăța să te bucuri de fiecare realizare, oricât de mică. Succesul poate fi despre capacitatea ta de a relaționa, de a cunoaște oameni noi, de a construi un network personal și profesional care să te sprijine pe termen lung. Și las aici spațiu pentru propria voastră definiție a succesului… Care este gândirea din spate: ce îți dorești, de fapt? Motivul pentru care important să dăm o definiția succesului, înainte de un pas de schimbare profundă a carierei, este pentru a înțelege ce stă în spatele acestei intenții de schimbare. Ce-ți dorești, de fapt? Este vorba de o nevoie de autonomie pe care nu ai găsit-o în actualul rol? Este o nevoie de recunoaștere pe care speri să o găsești mai bine îndeplinită în altă parte? Este o nevoie stringentă de a obține rezultate materiale și financiare într-un termen mai scurt și, acest lucru nu este posibil în actualul tău rol? Este nevoia de a învăța ceva nou și, de a adăuga perspective noi în viața ta? Este oboseala acumulată în timp și, bănuiești că în altă parte ritmul va fi unul mai accesibil? Ai o pasiune sau un hobby pe care crezi că le poți transforma într-o sursă de venit? Gândirea din spate, justificările, ipotezele de la care pornim și presupunerile pe care le facem în legătură cu viitorul nostru, odată ce am făcut pasul către reconversia profesională contează extraordinar de mult. Acestea reprezintă izvorul trăirilor pe care le veti avea în momentul în care lucrurile se vor întâmpla în realitate: încântare sau dezamăgire, motivare sau frustrare, împăcare sau temere. Aceste emoții vor defini capacitatea voastră de a rămâne perseverenți și vă vor ajuta să vă adaptați la dificultățile inerente ale noului început. Ce ești dispus? Acesta este un punct important pe lista de to do, înainte de a face marele pas… este un exercițiu de autenticitate și onestitate. Pune pe listă, cu adevărat, ceea ce ești dispus să accepți, să suporți. Performanță olimpică fără febră musculară, nu există. Finalizarea unui maraton fără momente de cădere și gânduri legate de abandon, nu există. Diferența dintre succes și sentimentul că, de fapt, nu ai făcut cea mai bună alegere va fi data de claritatea ta asupra a ceea ce ești dispus să pui pe lista ta de sacrificii. Timp, efort, bani, nevoie de adaptare, de învățare a unor abilități noi.   Te gândești la o reconversie profesională? Ce riscuri vezi și cum le vei face față? Apetența noastră față de risc este diferită, de aceea proiectele în care ne angrenăm au grade diferite de îndrăzneală. Nu putem face prea multe judecăți de valoare în acest sens deoarece, pe lângă deschiderea noastră față de ne asuma riscuri, intervine și complexitatea mediului plin de incertitudini și ambiguități. Așa cum e interesant să-ți clarifici sacrificiile la care ești dispus, la fel de bună este și analiza riscurilor pe care le vezi. Odată cu identificarea acelor lucruri sau situații care pentru tine reprezintă un risc, are loc și un proces mental și emotional de calibrare față de aceste riscuri și, de clarificare suplimentară aceea ce ești dispus sau nu, să îți asumi. Mai important însă decât o simplă listă de riscuri care ar putea să te descurajeze, sunt potențialele soluții de contracarare a acestora pentru a putea fi pregătit să le faci față dacă ele devin realitate. Multe dintre riscurile pe care noi le vedem vin din orientarea noastră anxioasă în privința viitorului și, se bazează fie pe experiențe trecute, fie pe scenariile pe care le dezvoltăm și care pot fi, uneori, pesimiste. Ce te poate sprijini cel mai mult? O reconversie profesională te va pune în situația să intri într-un lucru nefamiliar unde, va trebui să clădești o nouă reputație de la zero. De aceea este de importanță crucială să ai o rețea profesională și personală bine pus la punct, un network la care să poți apela și de la care să poți învăța. Deci dezvoltarea abilităților tale sociale te va putea sprijini în momente în care va fi nevoie să scurtezi calea până la rezultat: să ceri informații, să ceri ajutor, să ceri să fii prezentat unor potentiali clienți sau colaboratori. Cum stai la acest capitol? Cine te poate sprijini? În cazul unei schimbări de rol, carieră sau domeniu de activitate, rolul prietenilor apropiați și al familiei poate fi covârșitor. Ei vor fi sursa de reîncărcare emoțională, de sprijin și de consiliere bine intenționată, aceștia pot fi cei care să îți ofere feedback și perspective pe care, este posibil să nu le vezi, fiind prins în vâltoarea noului început. Cine este cel mai realist dintre toți și poate fi criticul constructiv care să te aducă cu picioarele pe pământ, atunci când ești prea entuziasmat de o anumită idee? Cine este cel mai empatic care, să fie capabil să te asculte în momentele în care nu vezi ieșirea din anumite situații dificile și, să fie acolo pentru tine? Cine este cel mai pragmatic și orientat către rezultat și către soluție care, să te readucă pe direcția principală atunci când te pierzi în prea multe detalii? Cine este cel mai analitic dintre toți, în așa fel încât atunci când pierzi detalii din vedere să-ți pună sub semnul întrebării abordarea și, să îți atragă atenția asupra unor nuanțe? Ce tip de disciplină nouă trebuie să deprinzi ? Și nu în ultimul rând, cum vei persevera disciplinat către scopul pe care ți le-ai propus făcând această mișcare în viața ta profesională? Ce va trebui să îți aduci aminte, cum îți vei menține responsabilitate asumată? În esență, fiecare dintre noi facem câteva schimbări profesionale în decursul vieții. E adevărat, poate că nu sunt toate chiar schimbări atât de drastice precum cele care vin odată cu o reconversie profesională. Toate cele de mai sus sunt un ghid, pentru a putea lua o decizie care, să vă crească nivelul de încredere că sunteți pe calea cea bună în privința unei vieți profesionale și personale împlinite. Pe principiul ” pe afară-i vopsit gardul…” și ” iarba vecinului este întotdeauna mai verde…” vă veți putea găsi, de multe ori, în situația în care, rezultatele să nu fie întotdeauna cele visate și, noul loc în care să fiți să nu fie atât de grozav decât vi l-ați imaginat. De aceea închei cu o altă definiție potențială a succesului… Succesul este despre a recunoaște că stă în puterea ta să-ți faci propriul destin și să-l construiești, reflectând la cine ești de fapt și, ce înseamnă pentru tine să ai o viață plină de sens și o contribuție valoroasă, pentru cei din jurul tău.  

April 30, 2021

CITESTE MAI MULT

Cu valorile la defilare

Cu valorile la defilare

By Madi Radulescu

Tagged in Leadership , Dezvoltare personala , Competente de comunicare , Inteligenta emotionala

Discuția despre valori ar trebui să aibă loc în spațiul public zilnic. În mod evident în școli, adresându-ne exact celor care sunt la vârsta întrebărilor și a clarificărilor legate de valori și de ce anume este important pentru viața lor. Dar nu numai. Discuția despre valori trebuie și merită a fi purtată în fiecare intervenție publică a vreunui politician care se dorește a fi lider al comunității sale. Discuția aceasta despre valori ar trebui introdusă și în spațiul fiecărei firme, fiecare companii care, în esență, generează plusvaloare, locuri de muncă are impact asupra acestei comunități și asupra mediului. Viața noastră, în general, ar merita să fie ghidată după un set de valori dându-ne repere morale mai puternice și făcându-ne mai liniștiți și mai drepți, capabili de-o viață mai împlinită. Am citit în această dimineață o postare a unui prieten cu un citat și îmi permit să îl preiau aici, deoarece e aliniat cu pledoaria mea: ,,Nici cea mai înțeleaptă constituție și nici cele mai înțelepte legi nu vor asigura libertatea și fericirea unui popor ale cărui moravuri sunt general corupte.” Samuel Adams Reiau: cei care își asumă poziții de leadership în societate ar trebui să aibă în fiecare zi câte un dialog în privința valorilor, a ceea ce este important pentru ca lucrurile să se întâmple sănătos și sustenabil. Și m-aș aventura să spun că această discuție despre valori ar trebui să vină înaintea oricărei discuții despre acțiuni, potențiale rezultate, planuri, comisii și comitete. Legătura dintre valori și sănătatea societății Sănătatea organizațională, sănătatea societății în ansamblu, se bazează pe valori. De la drepturile noastre (libertatea de exprimare, libertățile religioase – inclusiv aceea de a alege să nu fii credincios sau practicant religios, toleranța în privința preferintelor politice, opțiunea de a te vaccina – sau nu – alături de grija pentru semenii tăi și alegerea de a nu fi un pericol pentru aceștia dacă optezi să nu te vaccinezi, apărarea drepturilor oamenilor, acceptarea faptului că nimeni nu își poate alege culoarea pielii, numele sau familia în care se naște, deci acestea nu pot fi motiv de discriminare, protecția unor oameni care au vulnerabilități de sănătate) la protecția naturii și a mediului în care trăim, integritatea și solidaritatea pe care le manifestăm, preocuparea de a clădi o societate sănătoasă pe termen lung, chiar și pentru generațiile pe care nu vom apuca să le cunoaștem… toate acestea intră în responsabilitatea fiecăruia dintre noi. Și de aici începe aplicarea… excepțiilor. Fiecare dintre noi, manifest sau nu, deschis sau ipocrit își creează propriile excepții (mici, perfect justificate de graba vieții, de oportunitate sau de frici). Și de aici apar controversele. Controversele se nasc din capacitatea noastră de a ne alinia la nivelul convingerilor, convingeri alimentate de ego, de o educație îngustă, de o dezvoltare personală și spirituală încă neajunsă la maturitate sau de experiențe trecute care au fost dezamăgitoare și menite să contrazică beneficiul valorilor invocate de ceilalți. Și asta pentru că valorile invocate singular nu produc întotdeauna efectul dorit. Este nevoie de un set de valori, de o ”plasă de siguranță” creată de mai multe valori care se sprijină una pe cealaltă. Și de multă perseverentă, coerență și răbdare. Cu toții vrem transparență… dar noi oferim transparență în adevăratul sens al cuvântului? Ca să exemplific, iau discuția recentă din spațiul public despre nevoia de transparență. Tânjim după transparență de mulți ani. Am tânjit după transparență și înainte de 1990. Probabil că fiecare popor condus autoritar a tânjit după transparență în aceeași măsură cu noi. Am dezvoltat în timp mecanisme la nivel individual și societal de a face față lipsei de transparență începând să justificăm și să o alimentăm cu diferite teorii (multe dintre acestea conspiraționiste), din care s-au alimentat din plin cei pentru care această valoare este derizorie și care au profitat la maxim de această lipsă de transparență: afaceri nu tocmai corecte, angajări îndoielnice, contracte alocate pe baza unor înțelegeri subterane. În mod evident, există nevoia de confidențialitate, de siguranță. Nu numai la nivelul administrativ al unei țări sau comunități, ci și în companii, pentru protecție concurențială sau temporizarea aplicării anumitor decizii care nu sunt încă clare. Pe lângă transparentă, însă, vine la pachet o altă valoare: colaborarea. Mai vin comunicarea deschisă și spiritul de echipă. Imaginați-vă care ar fi fost efectul cumulat al punerii tuturor acestor valori în practică și al transferului lor în comportamentele de colaborare ale conducătorilor noștri. Pentru că da, tuturor ne convine transparența atunci când ni se aplică, începem însă să-i găsim nuanțe atunci când trebuie să o oferim altora. Pentru a rezolva acest tip de controversă există legi și regulamente care ar veni să clarifice și să ofere concretețe acestei valori, pentru a reduce șansa de a avea interpretări diferite. Există, în orice instituție, limite de confidențialitate, există definiția a ceea ce înseamnă confidențial, adică ceva ce nu poate fi comunicat transparent oricui, oricând. Și lucrurile ar fi funcționat perfect dacă ar mai fi existat, puse în practică, două alte valori: responsabilitatea (în privință administrării acestor date și a accesului la acestea) și cinstea celor care au condus la generarea acelor date – adică cei care inițial au create breșe în sistem și l-au abuzat in interes propriu. Acesta este doar un exemplu. Ne afectează și îl luăm în seamă, pentru că lipsa de transparență ne activează frica fiecăruia dintre noi, acelora care dorim să beneficiem de transparență și de un serviciu public legat de sănătatea noastră. Cine însă a avut un beneficiu personal din lipsa de transparență va continua să genereze controverse și justificări și ne va consuma o grămadă de energie inutilă menținând un sistem care nu este sănătos și nu se va însănătoși vreodată continuând în acest fel. Care ar fi beneficiile educării pe bază de valori? În primul rând, crearea unei identități care să ne poată face un partener serios de dialog la nivelul Uniunii Europene și nu numai. Nu sorgintea noastră dacică sau latină ne face să fim băgați în seamă (nu intenționez să creez, la rândul meu, vreo controversă legată de valorile naționaliste ale unor concetățeni, deși ar fi atât de ușor), ci capacitatea noastră de a fi parteneri de încredere, care împărtășesc aceleași valori și reușesc să folosească un limbaj similar în momentul în care e nevoie să căutăm soluții. Gândirea critică, esențială pentru a reuși o dezvoltare economică sustenabilă, pentru a contribui la avansarea tehnologică și la utilizarea tehnologiei în viața de zi cu zi într-un mod responsabil, este un alt beneficiu al educației pe bază de valori. Și asta deoarece oamenii care o au știu să pună în balanță beneficii și limitări ale fiecărei opțiuni și decizii, învață să ia aceste decizii în echilibru ținând cont de cei din jur și nu numai de interesele proprii, învață să argumenteze și să susțină în mod asertiv argumentele devenind, astfel, un partener respectat. Pentru stadiul de evoluție a omenirii în acest moment, gândirea critică și argumentarea sunt două competențe esențiale pentru a putea face față în piața forței de muncă și a putea rămâne un jucător economic și un contributor social valoros. Forumul Economic Mondial (https://www.weforum.org) publică permanent studii globale în legătură cu aceste competențe de care școala și universitățile fiecărei țări pot alege să țină cont în momentul în care pregătesc tinerele generații pentru viitor. Și da, această chestiune ține de valorile noastre naționale: grija pentru viitor, sustenabilitatea, orientarea către rezultate. Educația pe bază de valori dezvoltă abilitățile sociale. Societatea se transformă oamenii fiind în continuare atrași de marile aglomerări urbane. Să trăiește din ce în ce mai alert, din ce în ce mai înghesuit, munca se transformă putându-se lucra de oriunde, pandemia a creat noi obiceiuri de muncă și creează noi oportunități pentru cei care știu să-și facă vizibile talentele și interesul pentru un anumit domeniu sau activitate. Pentru a reuși în acest mediu, abilitățile sociale sunt esențiale, pentru că ele te ajută să faci față mai bine presiunilor, să depășești perioade dificile încărcate cu anxietate, să rămâi conectat și să înveți permanent de la cei din jur. Pentru a face posibile aceste lucruri este nevoie de valori precum: curiozitatea și dorința de a învăța, empatia și prețuirea semenilor. Valori precum cooperarea și colaborarea. Asumarea responsabilității. Putem face o listă lungă de valori care ar fi necesare societății românești în ansamblu. Și, vă rog, pe cei care ați ajuns cu lectura până aici, să nu rostiți cu resemnare…”Da, ar fi bine dar nu vor reuși niciodată aici…”, pentru că educația pe bază de valori stă, în primul rând, în mâinile noastre, în fiecare familie. Pentru noi, adulții, mesajul este destul de simplu: luați-vă jumătate de oră pentru a vă întreba, încă odată, ce este cu adevărat important pentru voi? Și începeți de acolo. Articol preluat din spotmedia.ro.

April 05, 2021

CITESTE MAI MULT