Blog

Cum arată coaching-ul în anul post pandemic și cum poate contribui la sănătatea societății

By Madi Radulescu

Tagged in Leadership , Coaching pentru performanta

Profesia de coach pare încă la început de drum în România, deși nu mai este chiar așa. Estimarea este că, în România, sunt câteva sute bune de coachi profesioniști, poate cifra merge către 1000, din cei peste 7000 prezenți în Europa centrală și de Est și, din cei peste 70000 la nivel global. Organizați în câteva asociații profesionale globale (cum este ICF – International Coach Federation, cu peste jumatate din această cifra, ca membrii) sau regionale, cei care au ales această cale de a profesa contribuie nu numai la dezvoltarea profesională a clienților lor dar au inițiative de sprijin in societate, susținând prin practica lor, pro bono, diverse cauze. În pandemie peste 80% din coaching s-a mutat online. Una dintre preocupările tuturor la începutul pandemiei a fost că va avea de suferit conectarea interumană însă realitatea a dovedit după un an că circa 70 % dintre cei care au beneficiat de sesiuni de coaching online, consideră că a avut un impact foarte important asupra sănătății lor emoționale și mentale și a felului în care au reușit să treacă prin dificultățile acestor vremuri. Toate aceste cifre provin dintr-un studiu făcut în 2020 de ICF. La nivel global, peste 50 % din coachi declară că au crescut considerabil numărul de sesiuni oferite pro – bono, cu scopul de a sprijini diverse categorii sociale și profesionale care nu apelează în mod obișnuit la coaching, să treacă cu bine prin această etapă. 68% din totalul sesiunilor de coaching oferite la nivel global au clienți femei Se pare că de cele mai multe ori, la coaching apelează femeile. 68% din totalul sesiunilor de coaching oferite la nivel global au clienți femei, iar în Europa de Est, peste 80% dintre clienți sunt femei. Majoritatea clienților, peste 60% fac parte din generația X și cca 20% din Generația Y. Europa de Est se distinge din nou având cel mai mare număr de Millennials (31%) care apelează la coaching pentru dezvoltarea lor personală și profesională, clientul tipic de coaching având intre 34 si 48 de ani. Credem că acest lucru este o veste bună, mai ales pentru economiile încă emergente ale Europei de Est. Cu cat profesionalizarea și căpătarea unui echilibru personal, mental și emoțional, abordarea cu mai multă încredere a provocărilor din viața personală și profesională a celor care se angrenează în procese de dezvoltare prin coaching este mai importantă, cu atât capacitatea aceste regiuni da se dezvolta economic crește. Pe lângă toate aceste cifre, care ne dau încredere în dezvoltarea unei profesii, aș reveni la câteva principii de bază pe care e bine să le cunoască cineva care își dorește să lucreze cu un coach. Coachingul se bazează pe conversații deschise, bazate pe încredere în care, coachul ofera clientului posibilitatea de a reflecta, de a cauta să identifice și să înțeleagă ce îl ghidează și influențează în parcursul său, să caute și să găsească în mod autonom soluții la situațiile și contextul în care se află, utilizând punctele sale tari și potențialul. Ceea ce înseamnă că procesele de coaching se adresează oricărui adult, indiferent de vârsta la care se află, profesia lui sau tipul de situațăă, probleme sau preocupări pe care le adduce în aceste conversații. Importantă este motivația personală de a face un progres și de a beneficia de sprijinul unui partener de reflecție pentru a face pași în direcția acestui progres. A existat, mulți ani, gândirea că ne adresăm prin coaching doar managerilor de la vârful organizațiilor. Sau, că este ceva elitist pe care nu și-l pot permite sau nu îl pot accesa prea mulți. De fapt, nu este așa. Ca în fiecare profesie și în coachingul profesionist, există diferite etape de pregătire, experiență practică și acreditare la nivel local sau internațional. Fiecare etapa de pregătire necesită atât un efort și o asumare personală cu ce o investiție financiară considerabilă din partea acelui coach. Și este un parcurs pe viață deoarece, în domeniul învățării și al transformării personale, al comportamentelor și relațiilor interumane, cercetarea și studiile globale ne ajută să facem progrese extraordinare în a deveni, prin învățare și practică, mai buni în această meserie de coaching. De aceea, o recomandare pentru cei care ar dori să lucreze cu un coach ar fi, să studieze zona asociațiilor profesionale de profil care oferă o înțelegere mai bună asupra diverselor niveluri de experiență și practică sau a diferitelor nișe pe care le abordează membrii lor, coachi. Un lucru care este mai puțin cunoscut este despre inițiativele de voluntariat ale celor care practică coachingul. În ICF, aceste inițiativă sunt agregate sub coordonarea fundației ICF. Și în România, de exemplu, proiectul global denumit Ignite, a sprijinit în ultimii ani peste 250 de manageri de școli și licee. Și în România, peste 40 de coachi voluntari contribuie la antrenamentul unor manageri de școli care sunt angrenați în diferite programe de formare cum ar fi cele ale Asociației pentru Valori în Educație, într-un parteneriat strategic. În ultimii 3 – 4 ani această inițiativă crește și ne dă speranța că sistemul de educație din România se va transforma din interior printr-un management mai profesionist al fiecare unități de învățământ. Feedback -ul arată că peste 50% dintre aceștia au văzut o schimbare semnificativă a leadershipului lor, 90% au declarat că procesul de coaching a contribuit la succesul lor și că 97% se simt motivați să acționeze pe baza a ceea ce au învățat prin coaching. Cum contribuie coachingul profesionist în societatea românească, în 2021 În fiecare an, la nivel global are loc o agregare a energiei din zona comunității internaționale de coachi profesioniști: luna aprilie sau luna mai de peste 13 ani au o Săptămâna Internațională a Coaching-ului. Coachi din întreaga lume, în mod voluntar, vin către publicul larg și oferă sesiuni de coaching pro Bono. Scopul este de a educa publicul cu privire la valoarea pe care o are lucrul cu un coach profesionist și de a populariza rezultatele și progresele obținute prin procesul de coaching. Coachingul este o profesie de vocație. Nu poți profesa, nu te poți dezvolta și nu poți crea un impact real în creșterea și dezvoltarea celui din fața ta dacă nu crezi cu tărie în beneficiile pe care le aduce coachingul în viața fiecăruia care apelează la această formă de învățare, unul dintre cele mai eficiente instrumente de leadership și creștere personală, profesională și relațională. Anul acesta Săptămâna Internațională a coachingului este între 17-23 mai și reunește peste 70 de voluntari care, împreună, donează peste 650 de astfel de sesiuni „Sfidăm timpurile acestea pline de provocare” spune inițiativa globală „Defying Challenging Times”. Sunt invitați să aibă experiența coaching-ului toți cei care vor să se dezvolte către o viață personală și profesională de succes: lideri, manageri, medici și personal din sistemul de sănătate, antreprenori, specialiști în resurse umane, jurnaliști, profesori, studenți, voluntari în serviciul organizațiilor non-profit etc.Profesia de coach pare încă la început de drum în România, deși nu mai este chiar așa. Estimarea este că, în România, sunt câteva sute bune de coachi profesioniști, poate cifra merge către 1000, din cei peste 7000 prezenți în Europa centrală și de Est și, din cei peste 70000 la nivel global. Organizați în câteva asociații profesionale globale (cum este ICF – International Coach Federation, cu peste jumatate din această cifra, ca membrii) sau regionale, cei care au ales această cale de a profesa contribuie nu numai la dezvoltarea profesională a clienților lor dar au inițiative de sprijin in societate, susținând prin practica lor, pro bono, diverse cauze. Articol preluat din life.ro  

June 01, 2021

CITESTE MAI MULT

Joaca cu popularitatea are efect de bumerang - Cum gestionăm relaxarea măsurilor?

By Madi Radulescu

Tagged in Corporatie , Leadership , Competente manageriale , Rezilienta , Managementul timpului

În mod evident, veștile sunt îmbucurătoare pentru toți în legătură cu întoarcerea la anumite obiceiuri și libertăți pe care le aveam înainte de declanșarea pandemiei. Dar felul în care ne raportăm la aceste vești este diferit - atât în plan personal, cât și la nivelul instituțiilor și organizațiilor. O parte importantă a celor care lucrează în organizații a petrecut ultimele 15 luni lucrând de acasă. O schimbare bruscă pe care au integrat-o foarte rapid în viețile lor - pentru că nu am avut încotro. Schimbare care a lăsat urme importante în viața fiecărei familii. Pe deoparte, toate efectele pozitive ale timpului petrecut alături de copii și familie, timp care înainte era complet dedicat acasă, fie la serviciu, fie călătorind. Însă statul la un loc a adus și foarte multe dificultăți - pentru că apartamentele și casele noastre nu erau pregătite pentru a face față lucrului online și școlii online. Toate acestea par acum o istorie, pentru că între timp ne-am obișnuit, ne-am creat noi obiceiuri de interacțiune, noi zone de confort și am înțeles necazurile pe care ni le poate aduce dorința de a sfida cerințele impuse de pandemie. Întreaga societate a acceptat, până la urmă, în largă măsură restricțiile, noile obiceiuri de trai, de muncă, de interacțiune cu familiile și prietenii noștri. Cei care nu au acceptat s-au pierdut până la urmă în marea masa de oameni care și-a dorit în toată această perioadă să scăpăm de efectele Covid și să ne putem întoarce la multe dintre lucrurile care lipsesc acum în viața noastră. Pare că se apropie momentul mult așteptat al eliminării majorității restricțiilor. Și este momentul cel mai bun să analizăm cu înțelepciune care este linia fină pe care o vom trage între ceea ce ne dorim și ceea ce este posibil să facem la acest moment. De aici abordările pot fi foarte diferite.   Relaxarea - între optimismul guvernanților și abordarea precaută a mediului privat La nivel de ansamblu al conducerii, remarcăm un optimism important în ceea ce privește posibilitatea de a avea o relaxare majoră chiar acum, peste câteva zile. Primim mesaje încurajatoare în legătură cu nivelul de vaccinare (deși cifrele oficiale ne cam contrazic), primim încurajarea că economia a repornit, ba chiar cu motoarele foarte bine turate și cu niște indici de creștere impresionanți. Ce se vede la nivelul companiilor, mai ales a companiilor mari private, este o abordare prudentă a acestor relaxări. În mod evident, toate companiile își doresc o recapacitare - există resurse disponibile și foarte multe proiecte care să poată genera prosperitate pentru societate și pentru companii. De la proiecte de infrastructură la proiect de inovație și digitalizare - toate au nevoie de oameni care să fie bine conectaţi și motivați de munca lor, să vadă posibilitatea ca toate eforturile lor să ducă la ceva mai bine pentru ei și familiile lor. În companii se discută planuri de întoarcere eșalonată la lucrul de la birou într-o formula hibridă, în combinație cu munca de acasă. Dacă înainte de pandemie această formula hibridă era un beneficiu atent negociat de fiecare manager cu echipa sa, realitatea de astăzi ne arată că în majoritatea echipelor există oameni care vor să continue să lucreze doar de acasă și există oameni care vor să aibă în viețile lor acest program hibrid, care să le asigure și zile în care să se poată concentra și să fie mai productivi în confortul casei lor, să coordoneze prezența lor acasă cu o eventuală școală online a copiilor, să beneficieze de prezența la serviciu mai degrabă pentru a se coordona și a socializa cu colegii decât ca obligație de prezență zilnică. De-aici rezultă niște preocupări ale managerilor: cum facem această reconectare și cum trecem peste disconfortul creat de data aceasta de întoarcerea la birou față de marele disconfortul creat de trimiterea bruscă acasă acelorași colegi acum 15 luni; ce păstrăm din aceste obiceiuri noi de lucru și cum evităm pe viitor oboseala de conectare online ore în șir și noua dependență de ședințe virtuale, care a apucat să se instaleze, între timp. Este de așteptat ca o mare parte dintre cei care au lucrat de acasă să-și dorească să continue și să beneficieze de această flexibilitate. S-au făcut progrese, între timp, în legătură cu digitalizarea muncii, cu instalarea de sisteme de colaborare virtuală - oamenii s-au adaptat și au învățat să le utilizeze. Legislația muncii a făcut progrese importante și flexibilitatea forței de muncă este, astăzi, o realitate care naște un nou tip de competiție pe piața muncii. Posibilitatea de a lucra de la distanță exista și înainte de pandemie. Dar mult mai puțini erau cei care aveau curajul să aplice pentru un post unde șansa de a-și cunoaște colegii și de a-i întâlni față în față era foarte redusă. Deschiderea oamenilor de a-și schimba serviciul într-o piață a muncii mai puțin tangibilă, cu locuri de muncă virtuale, este astăzi o realitate. Dacă în mediul privat, întoarcerea către noua realitate a muncii pare să se facă treptat, cu multă atenție și responsabilitate, pentru a evita declanșarea unor noi focare de îmbolnăvire, mesajele pe care le primim din partea Guvernului sunt că, cumva după 1 iunie, în afară de câteva restricții minimale, totul revine la normal. Aș dori să subliniez o chestiune de comunicare corectă și responsabilă și de un management al percepțiilor populației, pentru a preveni atât crearea unui nou val Covid, cât și a unor așteptări nerealiste care, apoi, să genereze un val crescut de frustrare și nemulțumire. Joaca cu popularitatea are efect de bumerang. Schimbările bruște generează - pe lângă entuziasm - și potențiale disfuncționalități. Ceea ce este clar este că vedem două vehicule cu două viteze: mesajul public care poate induce ideea de final și poate deveni periculos și abordările mai prudente, structurate și etapizate - ce se întâmplă în companiile private -, care au ca scop diminuarea efectelor acestor schimbări bruște. Nu vreau să sugerez că cei care gândesc relaxările nu au făcut un plan bine pus la punct, etapizat și atent monitorizat, pentru că nu am informații exacte în această privință. Percepția că există două abordări, două viteze și două potențiale efecte există, însă. Despre managementul schimbării Cunoaștem din managementul schimbării că una dintre cele mai importante componente este managementul percepțiilor. Acțiunile oamenilor se bazează pe percepțiile lor. Cu cât sunt mai conștienți de situația reală, de beneficiile fiecărei etape și de riscurile pe care încă etapa în care suntem le conține, cu atât ei vor putea lua decizii mai corecte în privința vieților lor. Altfel, întoarcerea la așa-zisa normalitate (care era normalitate acum un an și ceva și care poate nu mai este astăzi) poate crea efecte generatoare de multă bătaie de cap. Miza mișcării economiei este una foarte importantă pentru noi toți. Miza mișcării economiei cu multă responsabilitate este și mai mare. Responsabilitatea este a fiecăruia dintre noi indiferent de abilitatea cuiva de a formula mesaje care să traducă realitatea exact așa cum este ea: într-un stadiu intermediar, în care nu am scăpat încă de pandemie, dar oamenii au început să învețe să aibă încredere că putem să ne ducem viețile mai departe, având în multitudinea de provocări personale și prezența acestui Covid. Pe care știm să-l ținem sub control.

May 28, 2021

CITESTE MAI MULT

Despre empatie și încredere

By Camelia Gheorghiu

Tagged in Leadership , Dezvoltare organizationala , Dezvoltare personala , Competente de comunicare , Inteligenta emotionala

Avem nevoie de empatie și de încredere. Să primim și să oferim, în mod echilibrat. Relatiile umane trainice, indiferent că vorbim de cadrul familial, social sau profesional cer empatie și încredere. În mediul de business sunt fundamentele pe care construim atât coeziune cât și sinergie în atingerea unor scopuri profesionale și a unor obiective stabilite. Sunt angajați care aleg să plece din posturi bune datorită unui climat lipsit de încredere. Lipsa integrității, a consecvenței în comunicare, lipsa de claritate în formarea cerințelor și a obiectivelor, lipsa unei culturi sănătoase și multe alte cauze. Oricât de bine ți-ar fi la început și oricât de satisfăcător ar fi pachetul de beneficii, la un moment dat stresul creat de lipsa de încredere este atât de mare încât iți dai seama că s-ar putea să plătești cu propria sănătate sau sacrificandu-ți viața personală, pentru că nu mai ai spațiu mental și emoțional să te bucuri de nimic, în timpul liber. Dar...ce înseamnă încredere? Am cules câteva parereri la un eveniment recent MMM Consulting: “Încredere înseamnă  deschidere și ​libertate” “Încredere înseamnă să mă simt în siguranță“ „Simt încredere când managerul nu face micro-management cu mine” “Încredere înseamnă să nu iți alegi cuvintele cu grijă și să ai teama de a fi judecat”. “Încredere înseamnă transparență și siguranță” “Încredere simți când ai certitidinea că ai fost înțeles” “încredere înseamnă că îmi permit să fiu vulenarbil, fară să supor consecințe din asta” “Încredere= Fără măști” “Încredere e acolo unde oamenii își permit să fie creativi, nu obedienți. Unde greșeala nu e taxată cu avertismente, penalizări sau poate și mai rău.” În ce fel de oameni avem încredere, mai ales în mediul profesional ? Aproape la unison, am primit aceste răspunsuri: “În oamenii care știu bine ce fac, sunt buni profesioniști” “Își aliniază comunicarea cu faptele” “Demostrează un caracter integru, sunt consecvenți și perseverenți în tot ce fac” “Își asumă deciziile, erorile și se implică serios în munca lor”   De obicei, când oamenii sunt din acest registru, încrederea se construiește natural, nu este necesar vreun efort conștient, în mod special. Deși în teorie lucrurile par simple și clare, în practică apar paradoxuri. Poate cel mai mare paradox este faptul că deși toți oamenii sau marea lor majoritate își doresc să aibă relații de încredere cu cei care bifează comportamentele de mai sus, uită de reciprocitate. Că să ai o relație de încredere, nu doar celălalt trebuie să demonstreze încredere, ci și tu, cel care ceri asta. Pe cât ești de exigent cu ceilalți, ar trebui să fii și cu tine. Să ai aceleasi standarde. De prea multe ori însă vedem/trăim standarde duble. Cerem celorlalți foarte mult iar nouă puțin, acordându-ne multe circumstanțe atenuante: “Eram obosit și am uitat să îi trimit ce i-am promis”, “Eram nervos, ce era să fac, lasă-l să se învețe minte”, “Nu am putut să mă țin de cuvânt, că s-au schimbat lucrurile între timp”….și lista poate continua indefinit, sună oricum foarte familiar pentru noi toți… Oricâte scuze am avea, nu ajută la nimic, situațiile pot degenera de la dezamăgire până la conflict în multe forme iar rezultatul este unul simplu și trist: lipsa de încredere, în cele din urmă. Bariere puse. Condiționări noi. Prudență. Anularea unor inițiative și proiecte noi. Un alt mare paradox este lipsa încrederii în sine. Poate fi încredere de sine scăzută sau chiar stimă de sine scăzută. Și asta ne va face să nu spunem de multe ori ce gândim. Exemplu clasic, cu ședințe în care multă lume tace la diverse intrebări adresate tuturor și apoi în pauze apar tot felul de comentarii pe la colțuri legate de subiectul întrebărilor lăsate fară răspuns în ședință. Ne e teamă de consecințe? Ne e teamă că poate nu e relevant ce spunem? Nu avem destule date? Oricum ar fi, neîncrederea crește și asta nu crează o premisă productivă pentru nimeni din compania respectivă. Posibile soluții? Dezvoltare personală luată în serios la nivel individual, cu lucru pe stima de sine și încredere de sine, comunicare deschisă, exprimarea cu asertivitate a nemulțumirilor. Ajută asta întotdeauna? Din păcate, nu. Dacă avem de-a face cu manageri care nu au maturitate emoțională și devin defensivi la fiecare feedback care se dovedește a fi” ne-laudativ” la adresa lor, nu ajută nici un demers, oricât de diplomat și elocvent. Ba dimpotrivă.  Însă, merită încercat, cel puțin o data. Uneori avem și surprize plăcute. Un alt paradox este că nu legăm în mod natural încrederea de empatie. Nu poți crea încredere și avea parte de încredere, fară empatie. Fară să te pui serios în “papucii” ceilalt și să te gândești cum se simte, ce așteptări are și care este contextul în care se găsește. Și să iți oferi în mod sincer sprijinul să îl ajuți, daca poți. Angajații cer empatie de la managerii lor. Pe bună dreptate. Însă încearcă oare toți să înțeleagă pe deplin contextul unui manager? Că poate are perioade cu nopți de insomnii, încercând să găsească soluții? Că responsabilitatea este foarte mare și cerințele presante?!... Managerii, la randul lor, încearcă și uneori chiar reușesc să arate empatie. Aceasta ajută foarte mult în fiecare echipă și mulți dintre ei au început să înțeleagă acest lucru, în ultimii ani. Și este o lecție greu de învățat pentru că marea majoritate sunt directivi, axați pe obiective și rezultate. Nu au empatia ‘în sânge’, nu e o trăsătură naturală. E mai degrabă o abilitate dobândită în timp dar care este recompensată cu relații coezive și un plus de motivație pentru toață lumea. Și la final de lună, cu rezultate mai bune de business. După cum spune Simon Sinek, dacă leaderii și-ar conduce oamenii cu empatie și perspectivă, într-o atmofera de vulnerabilitate asumată, în care principala precupare ar fi să-și să trateze oamenii din echipe că pe ființe umane, pe care dacă ii sprijină în mod consecvent, ar realiza că ar obține de la ei de o mie de ori mai mult decât să-i “stoarcă că pe niste prosoape”, să fie cât mai productivi. Empatia este așadar o premisă a încrederii. Ce putem face însă pentru a deveni mai empatici? Brene Brown are un discurs memorabil despre empatie, merită urmărit până la capăt. Ea spune că asumarea vulnerabilității, curajul și compasiunea sunt ingredientele cheie ale empatiei. Curajul l-a definit nu ca pe un sinonim al vitejiei ci ca puterea de a te arăta lumii imperfect și, în același timp, mulțumit de imperfecțiunea ta, pentru că este realitatea ta și nu o imagine socială dezirabilă. Compasiunea sau blândețea față de noi înșine ne va ajuta să fim mai blânzi și cu ceilalți și să-i eliberăm de ‘celebrele’ judecăți de valoare de care încercăm să ne îndepărtam cât putem, cel puțin noi cei care am înțeles că sunt superficiale și neproductive. Iar vulnerabilitatea, ca bază de conexiune reală, esențială empatiei, ne ajută să fim autentici, să fim în contact cu emoțiile noastre, ca mai apoi să putem simți și emoțiile celorlalți. De multe vedem oameni (putem fi și noi printre ei:) care și-au tot reprimat emoțiile negative sub imperiul unui autocontrol impus cu strășnicie și poate i-am admirat, însă constul acestui efort este reprimarea emoțiilor pozitive, în egală măsură. Nu putem fi selectivi. Nu putem alege să stopăm tristețea, furia, rușinea și să manifestăm doar bucurie, recunoșțință, bunătate, entuziasm. Și ce se întâmplă, in timp?... La un moment dat, devenim incapabili să simțim și să exprimăm emoții, suntem că niște roboței care nu mai sunt conectați la viață. Și acesta este un tablou foarte trist cu oameni care ajung în depresie, nu își mai găsesc sensul și s-ar putea să caute emoții artificiale, într-o modalitate foarte toxica pentru ei. Iată și materialul video: https://www.youtube.com/watch?v=iCvmsMzlF7o ​Un exerctiu simplu, de antrenare a empatiei, propus de Luiza Ștefan, pentru că empatia la fel ca și condiția fizica, nu se crează din discursuri motivaționale, ci din rutine sănătoase, ar fi următorul: Să ne creem obiceiul că la un anumit interval de timp, să notăm experiențele care nu demostrează empatie din partea noastră Să punctăm specific comportamentele avute și emoțiile simțite Să ne punem întrebarea : „Cum aș fi putut să mă comport diferit?“ , împreună cu o motivație solidă Să raspundem la: “Cum aleg să mă comport în viitor într-o situație similară”? Dacă toate lucrurile acestea vor fi notate, subconștientul notru vă fi ‘notificat’ indirect să ne ofere noi soluții și noi motivații de a fi empatici cu adevărat. Cu bucurie și convingere, nu dintr-un sentiment de constrângere dat de un comportament dezirabil sau o normă socială. O altă soluție practică, propusă tot de Luiza, vine să completeze propunerea anterioară ar fi practicarea ascultării active, în 3 pași: Auzire Rezonanță (simți ce simte celalalt) Înțelegere sistemică (încadrezi totul într-un sistem, înțelegând contextul creat). Într-o altă perspectivă însă cu efect similar, practicăm empatia întăi COGNITIV, înțelegând ce s-a întâmplat și cum gândește celălalt și chiar anticipandu-i nevoile și modul de exprimare, apoi EMOȚIONAL, conectăndu-ne la emoțiile sale specifice ( teamă, rușine, dezamăgire, furie) și în cele din urmă practicând empatia de COMPASIUNE în care ne arătăm disponibilitatea și dorința reală de a ajuta. Până la urmă, empatia este unul dintre pilonii de bază ai inteligenței emoționale, așa că avem toate motivele să o analizăm, să o practicăm și să dezvoltăm înțelegere profundă asupra sa. ​

May 20, 2021

CITESTE MAI MULT

Ce să faci dacă vrei să te gândești la o reconversie profesională, cu Madi Rădulescu

By Madi Radulescu

Tagged in Bune practici , Leadership , Inovare , Dezvoltare personala , Antreprenoriat , Cursuri leadership

Vă gândiți la o reconversie profesională? Să schimbați domeniul, să porniți un business sau să deveniți freelancer? Aflați cum! Vă gândiți la o reconversie profesională? Poate că v-a dat prin cap că ați lăsa totul baltă și… v-ați apuca de altceva. Poate, sunteți de multă vreme inspirați de o idee, de o persoană pe care o admirați și, vă gândiți că ați putea face și voi o astfel de schimbare… Să schimbați complet domeniul de activitate, să porniți un business mic, să deveniți freelancer și să lucrați complet de acasă sau de pe unde vă doriți, scăpând de rigorile unui serviciu cu o activitate care a devenit rutinieră și care nu vă mai oferă prea multe satisfacții… Sunt multe motive pentru care oamenii se pot gândi la o reconversie profesională. Studii făcute în ultimii ani arată că motivele, cel mai des menționate de către cei care vor să facă o schimbare de carieră, sunt legate de aceste câteva aspecte: mai mulți bani: 47% mai puțin stres: 39% un mai bun echilibru al vieții personale cu viața profesională: 37% o nouă provocare: 25% un domeniu care să pasioneze mai mult decât cel prezent: 23% Beneficiile căutate sunt legate mai degrabă de împlinirea personală și, aici este un punct la care vă invit să reflectați: deși motivul principal pentru care oamenii spun că doresc să schimbe cariera sunt banii, ceea ce raportează după schimbarea de carieră, marea majoritate a celor ce au făcut-o, nu prea are legătură cu banii. 77% spun că au fost mai fericiți, 75% că au avut mai multă satisfacție și 69% mai multă împlinire. Stresul pare să fie mai mic pentru 69% dintre cei care au raspuns studiului. Acestea sunt aspectele care le-au dat posibilitatea, unora dintre ei, de a câștiga și mai mulți bani. Una peste alta, indiferent care sunt motivele pentru care ați lua în considerare o reconversie profesională, structurez mai jos câteva arii de reflecție la care, ar fi nevoie să găsiți răspuns înainte de marele pas. Schimbarea de carieră vă va schimba rutinele și obiceiurile zilnice, vă va solicita într-un proces de învățare și adaptare care poate fi dificil, vă va schimba structura și obiceiurile de a vă cheltui banii și, eventual, de economisire, va putea produce un altfel de stres, atât vouă cat și celor din familia voastră. De aceea, e bine să fiți pregătiți atât mental cat și emotional. Te gândești la o reconversie profesională? Primul pas: definește succesul În mod traditional succesul are legătură cu situația financiară și cu creșterea în statut social. Această gândire se bazează pe competitivitate și mai puțin pe contribuție. Sau pe alte aspecte foarte importante ale vieții. Reorientarea profesională poate avea legătură cu banii. Dar succesul nu are legătură doar cu banii și, cum efortul de adaptare la un nou mod de viață și la noi cerințe poate fi mare, vă invit să vă gândiți și la alte definiții ale succesului. Banii, mai ales la început, vă pot lipsi sau, dacă începeți o cariera antreprenorială, chiar e nevoie de investiții personale adică, să aduceți bani de acasă. Sunt multe nuanțe ale definiției succesului. De exemplu: Succesul este despre a face tot ce poți tu mai bine în noul rol, învățând în fiecare zi câte ceva… Succesul este despre a fi capabil să-ți stabilești obiective concrete, pe un termen rezonabil de timp care, să îți dea sentimentul că ești în direcția potrivită. Succesul poate fi legat de capacitatea ta de a face diferența între nevoile tale și dorințele tale și apoi, în a le transforma în șanse de învățare sau în proiecte concrete. Succesul poate fi o nouă înțelegere a felului în care poți echilibra toate ariile vieții tale, făcând lucruri cu pasiune chiar dacă rezultatele nu vin imediat. Succesul poate fi ca în noul rol să înveți să spui nu cu mult mai multă claritate și asertivitate. Succesul poate fi dat de depășirea temerilor inerente oricărui început. Succesul poate fi despre a învăța să te bucuri de fiecare realizare, oricât de mică. Succesul poate fi despre capacitatea ta de a relaționa, de a cunoaște oameni noi, de a construi un network personal și profesional care să te sprijine pe termen lung. Și las aici spațiu pentru propria voastră definiție a succesului… Care este gândirea din spate: ce îți dorești, de fapt? Motivul pentru care important să dăm o definiția succesului, înainte de un pas de schimbare profundă a carierei, este pentru a înțelege ce stă în spatele acestei intenții de schimbare. Ce-ți dorești, de fapt? Este vorba de o nevoie de autonomie pe care nu ai găsit-o în actualul rol? Este o nevoie de recunoaștere pe care speri să o găsești mai bine îndeplinită în altă parte? Este o nevoie stringentă de a obține rezultate materiale și financiare într-un termen mai scurt și, acest lucru nu este posibil în actualul tău rol? Este nevoia de a învăța ceva nou și, de a adăuga perspective noi în viața ta? Este oboseala acumulată în timp și, bănuiești că în altă parte ritmul va fi unul mai accesibil? Ai o pasiune sau un hobby pe care crezi că le poți transforma într-o sursă de venit? Gândirea din spate, justificările, ipotezele de la care pornim și presupunerile pe care le facem în legătură cu viitorul nostru, odată ce am făcut pasul către reconversia profesională contează extraordinar de mult. Acestea reprezintă izvorul trăirilor pe care le veti avea în momentul în care lucrurile se vor întâmpla în realitate: încântare sau dezamăgire, motivare sau frustrare, împăcare sau temere. Aceste emoții vor defini capacitatea voastră de a rămâne perseverenți și vă vor ajuta să vă adaptați la dificultățile inerente ale noului început. Ce ești dispus? Acesta este un punct important pe lista de to do, înainte de a face marele pas… este un exercițiu de autenticitate și onestitate. Pune pe listă, cu adevărat, ceea ce ești dispus să accepți, să suporți. Performanță olimpică fără febră musculară, nu există. Finalizarea unui maraton fără momente de cădere și gânduri legate de abandon, nu există. Diferența dintre succes și sentimentul că, de fapt, nu ai făcut cea mai bună alegere va fi data de claritatea ta asupra a ceea ce ești dispus să pui pe lista ta de sacrificii. Timp, efort, bani, nevoie de adaptare, de învățare a unor abilități noi.   Te gândești la o reconversie profesională? Ce riscuri vezi și cum le vei face față? Apetența noastră față de risc este diferită, de aceea proiectele în care ne angrenăm au grade diferite de îndrăzneală. Nu putem face prea multe judecăți de valoare în acest sens deoarece, pe lângă deschiderea noastră față de ne asuma riscuri, intervine și complexitatea mediului plin de incertitudini și ambiguități. Așa cum e interesant să-ți clarifici sacrificiile la care ești dispus, la fel de bună este și analiza riscurilor pe care le vezi. Odată cu identificarea acelor lucruri sau situații care pentru tine reprezintă un risc, are loc și un proces mental și emotional de calibrare față de aceste riscuri și, de clarificare suplimentară aceea ce ești dispus sau nu, să îți asumi. Mai important însă decât o simplă listă de riscuri care ar putea să te descurajeze, sunt potențialele soluții de contracarare a acestora pentru a putea fi pregătit să le faci față dacă ele devin realitate. Multe dintre riscurile pe care noi le vedem vin din orientarea noastră anxioasă în privința viitorului și, se bazează fie pe experiențe trecute, fie pe scenariile pe care le dezvoltăm și care pot fi, uneori, pesimiste. Ce te poate sprijini cel mai mult? O reconversie profesională te va pune în situația să intri într-un lucru nefamiliar unde, va trebui să clădești o nouă reputație de la zero. De aceea este de importanță crucială să ai o rețea profesională și personală bine pus la punct, un network la care să poți apela și de la care să poți învăța. Deci dezvoltarea abilităților tale sociale te va putea sprijini în momente în care va fi nevoie să scurtezi calea până la rezultat: să ceri informații, să ceri ajutor, să ceri să fii prezentat unor potentiali clienți sau colaboratori. Cum stai la acest capitol? Cine te poate sprijini? În cazul unei schimbări de rol, carieră sau domeniu de activitate, rolul prietenilor apropiați și al familiei poate fi covârșitor. Ei vor fi sursa de reîncărcare emoțională, de sprijin și de consiliere bine intenționată, aceștia pot fi cei care să îți ofere feedback și perspective pe care, este posibil să nu le vezi, fiind prins în vâltoarea noului început. Cine este cel mai realist dintre toți și poate fi criticul constructiv care să te aducă cu picioarele pe pământ, atunci când ești prea entuziasmat de o anumită idee? Cine este cel mai empatic care, să fie capabil să te asculte în momentele în care nu vezi ieșirea din anumite situații dificile și, să fie acolo pentru tine? Cine este cel mai pragmatic și orientat către rezultat și către soluție care, să te readucă pe direcția principală atunci când te pierzi în prea multe detalii? Cine este cel mai analitic dintre toți, în așa fel încât atunci când pierzi detalii din vedere să-ți pună sub semnul întrebării abordarea și, să îți atragă atenția asupra unor nuanțe? Ce tip de disciplină nouă trebuie să deprinzi ? Și nu în ultimul rând, cum vei persevera disciplinat către scopul pe care ți le-ai propus făcând această mișcare în viața ta profesională? Ce va trebui să îți aduci aminte, cum îți vei menține responsabilitate asumată? În esență, fiecare dintre noi facem câteva schimbări profesionale în decursul vieții. E adevărat, poate că nu sunt toate chiar schimbări atât de drastice precum cele care vin odată cu o reconversie profesională. Toate cele de mai sus sunt un ghid, pentru a putea lua o decizie care, să vă crească nivelul de încredere că sunteți pe calea cea bună în privința unei vieți profesionale și personale împlinite. Pe principiul ” pe afară-i vopsit gardul…” și ” iarba vecinului este întotdeauna mai verde…” vă veți putea găsi, de multe ori, în situația în care, rezultatele să nu fie întotdeauna cele visate și, noul loc în care să fiți să nu fie atât de grozav decât vi l-ați imaginat. De aceea închei cu o altă definiție potențială a succesului… Succesul este despre a recunoaște că stă în puterea ta să-ți faci propriul destin și să-l construiești, reflectând la cine ești de fapt și, ce înseamnă pentru tine să ai o viață plină de sens și o contribuție valoroasă, pentru cei din jurul tău.  

April 30, 2021

CITESTE MAI MULT