Articol

Pe tine ce te tine cand nu iti merge bine?

Daca esti pe val si totul merge struna, articolul acesta nu e pentru tine. Il poti, insa, da mai departe.

Daca te zbati, ai dificultati si te intrebi macar o data pe zi cat mai rezisti sau de ce nu te apuci de altceva, articolul acesta te va ajuta sa te re-motivezi si sa iti cresti nivelul de energie (poate si de productivitate).

Sa fim sinceri. Treburile in afacerile noastre nu mai merg asa cum mergeau candva. Rezultatele vin, dar dupa eforturi mult mai mari. Uneori, cand ne apropiem de rezultat, contractele se anuleaza, clientii nu platesc sau dau brusc faliment, ceva se schimba din temelii (compania se vinde sau se reorganizeaza).

Ce e de facut? Din experienta proprie si din literatura scrisa de oameni mai isteti decat noi, am putea extrage usor cateva lucruri simple de facut.

1. Nu e doar munca

E bine daca esti o persoana responsabila. Stii mereu "ce trebuie sa faci". Dar cand faci ceea ce trebuie uneori obosesti. Dar munca nu e niciodata doar despre munca. Cauta acel sens care pentru tine trece de simplul "sunt platit sa fac asta, deci, imi fac datoria". Poti alege ce ti se potriveste dintre urmatoarele aspecte care transcend munca si datoria:



  • Aici, la noi, facem un bine oamenilor si asta ne face sa ne simtim mai bine.



  • Fac ceea ce imi place, sunt dintre norocosii planetei.



  • Nu o fac doar pentru "ei" - ma dezvolt, invat si devin mai valoros.



  • Ce facem noi ii ajuta pe multi altii sa isi simplifice viata, sa o faca mai usoara sau mai frumoasa.



  • Ceva din ce fac corespunde cu misiunea mea de viata (pentru mine, de exemplu, misiunea de viata este sa ii sprijin pe oameni sa isi atinga propriul potential, sa descopar aurul din oameni)



  • Imi place provocarea, nu-mi doresc o situatie usoara.



  • Invat mult aici, realmente imi deschid mintea.



  • N-as schimba cu nimic echipa grozava in care sunt. Pentru oamenii acestia merita sa ma zbat.



  • Oamenii care cred in mine si mi-au fost alaturi la greu sunt cei care pot beneficia de ce am eu mai bun de dat.


Daca iti place lista de mai sus, probabil vei dori sa citesti mai mult. O recomandare ar fi cartea lui Daniel Pink, Drive (Editura Publica).

2. Munca e faina

Fiti pe pace, nu ma contrazic. Dan Ariely, profesor si cercetator American de psihologie si economie comportamentala a descoperit ca oamenii nu muncesc doar ca sa isi asigure traiul zilnic. Ce obtin oamenii de la munca lor? Mai multe lucruri (gasiti pe TEDtalks: What makes us feel good about work).

Mai intai, munca ne aduce provocare. E ca in cazul alpinistilor care isi imping stradania dincolo de limitele fizice si nu inceteaza sa urce munti oricate degeraturi ar suferi sau oricate eforturi supraomenesti le-ar cere. Vreti un exemplu de-aproape? Urmariti-l pe Alex Gavan pe Facebook, probabil cel mai cunoscut alpinist roman al momentului, cu un palmares care deja contine cativa optmiari.

Nu e altfel nici pentru maratonisti: si eu ma numar printre cei care au alergat distanta de 42 de kilometri. Cand alergi maratonul (si fiecare avem maratoanele noastre la locul de munca) nu e doar despre timpii de finish. Vrei sa iti depasesti limitele. 

Din intelepciunea lui Ariely:
Ne place sa depasim obstacole si dificultati, ne ofera satisfactie si un sentiment al victoriei.

  • Ne pasa de scopul final al muncii, la ce e utila altora stradania noastra si cui ii foloseste ideea, abordarea sau proiectul la care am asudat intens.



  • Ne place sa avem cui sa impartasim din experienta si rezultatele noastre



  • Rezultalele muncii ne reprezinta, sunt cartea noastra de vizita, felul nostru deloc mic de a lasa ceva din identitatea noastra lumii.



  • Ne place profesia noastra - motivatia intrinseca este un izvor greu de secat de satisfactie.


3. Fericirea e posibila

Nu sunt vorbe mari, desi, pentru unii, cuvantul cu F este intangibil. Poate ca nu stiati, dar cea mai mare universitate umanista din SUA, Berkeley, a creat un institut de studiu al fericirii. Si rezultatele cercetarilor lor arata ca exista 6 obiceiuri simple care ne aduc fericire.

De ce e important sa le stim? Pentru ca nu ne putem baza pe faptul ca viata noastra profesionala ne va furniza intotdeauna motive de bucurie sau surse de fericire. In schimb, daca suntem fericiti, orice facem la locul de munca (sau in afara lui) este mai simplu si mai implinitor. Puteti citi despre 6 Habits of Happiness.

Care sunt cele 6 obiceiuri:



  • Fii pe faza - un cuvant foarte la moda care cere ceva studiu ca sa fie inteles este mindfulness



  • Tine-ti prietenii aproape



  • Fii recunoscator - e uluitor ce putere revigoranta contine "Multumesc" si a fii recunoscator pentru ceea ce ai si primesti

  • Renunta la suparari - cand ii iertam pe cei care ne-au gresit, experienta de a fi are emotii pozitive si creeaza conexiuni puternice



  • Pastreaza-te in miscare - miscarea fizica ne mentine starea de bine. Probabil ati observat ca si in Romania din ce ince mai multi oameni fac sport de masa - bicicleta, alergare, baschet cu prietenii, alpinism.



  • Practica bunatatea - ne face bine sa facem bine, pentru ca actele de bunatate activeaza centrii placerii din cortex.


Pentru toti aceea care sunteti astazi pe valuri potrivnice, sper ca ceea ce tocmai ati citit va ajuta sa mentineti echilibrul si directia.

sursa: http://www.business24.ro/companii/angajatori/pe-tine-ce-te-tine-cand-nu-iti-merge-bine-1549892

Share this post

Leave a comment